Uitați platoul Sălii Sporturilor, așa cum îl știți. Zona se va schimba radical

Uitați platoul Sălii Sporturilor, așa cum îl știți. Zona se va schimba radical
Platoul verde al Sălii Sporturilor

Platoul Sălii Sporturilor a fost redesenat în proiectul de reamenajare a malurilor Someșului.

 

Platoul Sălii Sporturilor va fi modificat radical. El apare pe planșele spaniolilor de la Practica, desemnați câștigători ai concursului de soluții desfășurat anul trecut, ca o zonă verde. Locul betoanelor va fi luat de iarbă, pomi, alei pietonale și de biciclete. Rămâne o parcare de autobuze, pe latura de vest. Chiar în fața Sălii Sporturilor rămâne un spațiu deschis, unde se vor putea desfășura evenimente publice. Pe Someș se va putea naviga și vor exista insulițe legate de mal cu podețe de lemn.

Am discutat despre acest proiect cu Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca. ”Platoul Sălii Sporturilor va fi complet reamenajat. Vor fi realizate terasamente, astfel încât clujenii să se poată bucură de un acces facil la apa. Vor fi amenajate și debarcadere pentru mici ambarcațiuni de agrement. Va rămâne și o zonă pentru parcarea autocarelor turistice. Întreg culoarul Someșului va fi folosit pentru crearea unor zone de promenadă și pentru încurajarea mobilității durabile (piste de biciclete, alei pietonale). De asemenea, vor fi legate parcurile din proximitatea Someșului și va fi îmbunătățită accesibilitatea la acestea. Mă refer la Parcul Rozelor, unde gardurile dinspre Someș vor fi demolate pentru a crea un spațiu public coerent. În zonă va fi construit și un pod pietonal și de biciclete, care să facă legătură între zonă verde din Grigorescu și Parcul Rozelor. Un alt obiectiv important este construirea unei legături între Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura, pe malul Someșului”, a spus Cîmpean.


Spaniolii de la Practica au avut două obiective, după câștigarea concursului: un master plan pentru malurile Someșului pe întreaga sa lungime din interiorul municipiului și proiecte concrete pentru două tronsoane ale râului, de la intrarea în Cluj până la Camera de Comerț și în zona Parcului Armătura.


Ce au propus spaniolii, în sinteză, în afara zonei Sălii Sporturilor:

  • Șase poduri PIETONALE noi, de la vest la est: capătul străzii Donath, conexiune cu ștrandul Sun; Parcul Rozelor, conectat cu plaja din Grigorescu (acest pod a fost cerut insistent de societatea civilă, ca legătură pentru traficul pietonal și velo, dar ignorată ani la rând de Primărie); Cluj Arena, legat de strada Gavril Muzicescu, continuare spre strada Sigismund Toduță; podul Nemților, lângă Casa Tranzit; un pod peste Nadăș, în lungul Someșului, ca legătură a parcului Feroviarilor cu Armătura; Parcul Armătura, legătură cu platformele industriale Carbochim- Unirea, în perspectiva că acestea se vor moderniza.
  • Scuarul de lângă Camera de Comerț și Industrie ar urma să fie remodelat; acolo vor fi gradene și spațiul se va conecta cu actuala parcare din spatele instituției, unde se va realiza o piațetă.
  • Strada Gavril Muzicescu va fi pietonalizată, iar strada Sigismund Toduță va fi gândită cu piste de biciclete, pentru a fi o conexiune naturală la podul care ar urma să vină dinspre Cluj Arena.
  • Zona Someșului din dreptul Sălii Sporturilor va avea insulițe legate de mal cu podețe de lemn

Săptămâna viitoare, Centrul de Inovare și Imaginație Civică va dezbate exact proiectul propus de spanioli. Evenimentul va avea loc la Centrul de Cultură Urbană Casino, în 29 mai, de la ora 17.


 

 

Loading...
Comenteaza