de Mihai Prodan, 09 februarie 2011, 16:12
Ultima placă de beton dintre cele şapte ale noului stadion Cluj Arena a fost turnată miercuri, la tribuna oficială.
În total Cluj Arena a înghiţit şapte plăci de beton, care delimitează şapte niveluri - două subterane şi alte cinci supraterane. Acestea au fost turnate cu pompe de beton pe parcursul unei zile, fiecare. Tribunele stadionului sunt montate din plăci prefabricate iar mai bine de trei sferturi dintre acestea au fost montate. Amintim, selecţia de oferte pentru montarea de scaune a fost anunţată marți de consorţiul care construieşte stadionul iar contractul va fi semnat săptămâna viitoare. Scaunele ar urma să fie montate cel târziu până în luna iulie.
Fotografii de Ioana Tohat