Un clujean cere mutarea unei stații CTP. I-am răspuns noi, direct și nediplomatic

Un clujean cere mutarea unei stații CTP. I-am răspuns noi, direct și nediplomatic
Stația CTP Someșul

Era când șoferul de automobil era stăpânul străzii se apropie de sfârșit. Unii însă nu înțeleg.

Un clujean cere Primăriei să mute stația de transport în comun poziționată vizavi de clădirea The Office. Omul este deranjat că, în calitate de șofer, ”trebuie să ocolescă pe contrasens” troleibuzele oprite în stație. Iată mesajul:


”Stația de la biserica Sfântul Petru, pe direcția de mers spre Mărăști (vis-a-vis de The Office) se poate muta 100 de metri mai în față, pentru a nu mai forța soferii sa ocolească autobuzele oprite în stație pe contrasens. 100 de metri mai spre Mărăști drumul devine de două benzi, și așa rar folosite ambele, deci acolo se poate face stație pentru câte autobuze se dorește, cu circulație absolut fluentă și normală”, a scris omul.


Primăria și-a declinat competența și l-a îndreptat pe nemulțumit către Compania de Transport Public (CTP), al cărui sediul este fix acolo: ”100 de metri mai spre Mărăști” de la stația The Office.


Am putem noi să îi dăm însă un răspuns clujeanului nemulțumit, în direcția europenă spre care se îndreaptă încet Clujul. Așadar:


”Stimate domn,


Clujul încearcă să fie un oraș modern, care să ofere întâietate pietonului, biciclistului, transportului public. Așa că vă invităm să aveți înțelegere pentru călătorii din autobuze: principala zonă de interes acolo este The Office, nu vreți să aduceți zeci de oameni pe jos încă 100 de metri ca să ajungeți dumneavoastră acasă cu mașina personală cu două minute mai devreme. Mai bine folosiți la rândul dumneavoastră transportul public. Și încă ceva: vom ruga poliția rutieră să fie atentă ca pe viitor să fie sancționate depășirile pe contrasens în fața The Office, unde există linie dublă continuă. Indisciplina în trafic omoară cinci oameni pe zi în România”.


Atenție. Acest răspuns nu implică Primăria sau CTP în niciun fel. Evident, de acolo nu va primi un răspuns atât de direct și nediplomatic :).

Loading...
Comenteaza