Administratie

Un fost general şi prizonier de război, ajuns apoi muncitor necalificat, devine cetăţean de onoare în Cluj-Napoca

Un veteran de război, fost prizonier în al Doilea Război Mondial, este propus pentru a primi titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului.

Este vorba de generalul de flotilă aeriană (r) Dragomir Constantin, în vârstă de 89 de ani, născut în Buzău şi absolvent al Academiei Militare Generale din Bucureşti. Acesta a luptat pe frontul de est al războiului, în Stalingrad, şi a executat peste 250 de misiuni de luptă. A fost prizonier de război pentru nouă luni, în 1944-1945, în Germania. În 1952 a fost trecut în rezervă, fiind considerat "duşman al poporului" pentru regimul comunist.

Constantin a lucrat apoi ca muncitor necalificat, instalator şi sudor, timp de şase ani. A absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică şi a devenit inginer pentru investiţii şi instalaţii la Întreprinderea de Gospodărie Orăşenească din Turda, până în 1970. Până la pensionarea sa, în 1996, acesta a lucrat la combinatul de mecanică fină Sanex, ca inginer şef la serviciul de Investiţii. Pensionat, Constantin s-a ocupat ca voluntar de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război şi este acum preşedintele acesteia.

Propunerea ca titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca să-i fie conferită lui Dragomir Constantin face obiectul primului proiect de Hotărâre a Consiliului Local în şedinţa de marţi.

Publicitate

Comentarii

Felicitari

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 10:00
de Mircea B.

Acest om ste o valoare si ca atara trebuie recunoscuta si pretuita.Felicitari ci bravo celor care le-a venit ideea sa demareze aceasta actiune.As fi vrut sa vad atasate la CV-ul d.lui general si ordinele de acordare a celor doua distinctii germane " Crucea de fier ",sa le considere d.l general lipsite de importanta?
raspunde

Bravo

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 11:25
de mihai

Chiar merita un asa erou al Romaniei ~~
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.