Unde se mută Primăria din Huedin

Unde se mută Primăria din Huedin
Administraţia judeţeană a definitivat documentele pentru preluarea unui imobil foarte valoros, situat în centrul oraşului Huedin.

Şi administraţia locală intenţiona să preia această clădire pentru că sediul în care funcţionează, în prezent, a fost retrocedat. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, e de părere, însă, că Primăria Huedin poate funcţiona în cadrul acestui imobil şi fără să fie proprietar.

O fostă unitate militară de vânători de munte, situată în zona centrală a oraşului Huedin, a ajuns în custodia Consiliului Judeţean Cluj, deşi primăria a făcut la rândul ei demersuri importante pentru a o prelua. Consiliul Judeţean a reuşit să-şi definiveze documentaţiile de transfer, astfel, că va deveni proprietar cu acte în regulă al acestui imobil. Consilierii PDL i-au atras atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, că trebuie găsită o soluţie şi pentru Primăria Huedin, având în vedere că aceasta va rămâne fără sediu.

Edilul Huedinului, Mircea Moroşan, a explicat pentru ZIUA de CLUJ că sediul primăriei a fost revendicat de o familie de evrei. „Această unitate s-a desfiinţat şi a trecut în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii din Huedin nu aveau, însă, nevoie de clădire şi atunci am decis să o preiau eu, pentru că primăria noastră rămâne în curând fără sediu. O familie de evrei se luptă de ani de zile să ne câştige sediul. Acum au ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Jusitiţie şi cu siguranţă vor câştiga. Ca atare, noi va trebui să ne mutăm peste vreo cinci ani, aşa că am început să fac tot soiul de demersuri, peste tot, pentru a putea obţine această unitate militară. I-am cerut şi domnului Alin Tişe, pe vremea când era preşedintele Consiliului Judeţean, să intervină şi să ceară acestă clădire, pentru a ne-o transfera nouă. Acum, însă, dacă a intrat în patrimoniul Consiliului Judeţean, nu ştiu dacă o mai primim", a spus Moroşan.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, susţine că înţelege problema Primăriei Huedin şi că va face tot posibilul să-l ajute pe primar. „Sunt de acord să lăsăm şi primăria să funcţioneze în acest spaţiu, însă, pentru asta nu trebuie să fie proprietar al imobiliului. Consiliul Judeţean va gestiona imobilul, iar primăria va putea să-şi desfăşoare aici acticvitatea. Vom găsi o soluţie în sensul acesta", a spus Uioreanu.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza