Administraţie

Ungurii au ajuns cu autostrada M4 la graniță. Autostrada Transilvania e departe

Autorităţile maghiare au inaugurat lucrările la tronsonul autostrăzii M4 Berettyoujfalu - Nagykereki. Porţiunea de autostradă are o lungime de 30,4 km, satul Nagykereki aflat în proximitatea graniţei cu România urmând să fie punctul de conexiune cu autostrada ce va trece, când va fi construită, prin satul Parhida, comuna Tămăşeu.
Publicitate

Porţiunea de autostradă are o lungime de 29,4 km, satul Nagykereki - aflat în apropierea graniţei cu România - urmând să fie punctul de conexiune cu Autostrada Transilvania (A3), conform Realitatea.net. Cei 29,4 km de autostradă vor costa 330 de milioane de euro şi vor fi executaţi în două etape.

Prima etapă prevede realizarea a 2,95 km de autostradă între Berettyóújfalu şi până la intersecţia cu Drumul Naţional nr. 47, investiţie care prevede şi construirea a trei poduri noi, a unui spaţiu administrativ şi a unei clădiri pentru poliţia autostrăzii, a două noduri pentru ieşiri în Berettyóujfalu şi Tepe, plus plantarea a 56.042 de arbuşti.

Acest tronson se va finaliza până în 2019 şi va costa 50 de milioane de euro. Până la finele lui 2020 va fi terminată cea de-a doua porţiune de tronson, care va măsura 26,5 km de autostradă. Aceasta va costa 260 de milioane de euro.

La graniţa cu România, M4 se va opri. A3, ce măsoară 548 km, este realizată, în mare parte, doar pe hârtie. Din acest traseu sunt finalizate porţiunile Bucureşti - Ploieşti şi Gilău - Câmpia Turzii. Joncţiunea dintre cele două autostrăzi, M4 și Transilvania, ar urma să se facă undeva la 15 km nord de Vama Borş.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.