Administratie

Zboruri multe, bani puţini

Fondurile structurale destinate proiectelor aeroportuare sunt foarte mici în raport cu necesarul de investiţii. Numai 55 de milioane pe întreaga ţară, în condiţiile în care doar Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca are în derulare o investiţie de aproximativ 100 de milioane de euro.

 

în toată România sunt 33 de aeroporturi, unele dintre ele aflate sub autoritatea consiliilor judeţene, altele, sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Prin Programul Operaţional Sectorial privind finanţarea investiţiilor la aeroporturi s-au alocat doar 55 de milioane de euro.

“Este extrem de puţin în raport cu numărul mare de proiecte existente. Eu sper totuşi că, în comparaţie cu al nostru, nu toate vor fi declarate eligibile”, susţine directorul aeroportului clujean, David Ciceo. Acesta a precizat că împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Aeroporturilor din România a cerut Ministerului Transporturilor să suplimenteze această sumă. “Nu ştiu cu cât ar putea fi suplimentată, dar această sumă nu este de ajuns. Am primit totuşi promisiunea că se va rezolva”, spune Ciceo.

Aeroportul clujean intenţionează să obţină finanţare europeană pentru realizarea noii piste de decolare-aterizare, de 3.500 de metri. Aceasta a fost evaluată la circa 60 de milioane de euro.

“încă nu ştim ce sumă ni se va aproba. Dar cred că ni se va aproba finanţarea, având în vedere că am înregistrat cea mai mare creştere de pasageri, comparativ cu celelalte aeroporturi”, a spus David Ciceo. Licitaţia privind atragerea unei societăţi de consultanţă care să se ocupe de elaborarea documentaţiei pentru cererea de finanţare a demarat.

Contractul de consultanţă a fost evaluat la circa 300.000 de euro. Consiliul Judeţean, sub a cărui autoritate se află aeroportul, are finalizat Studiul de Fezabilitate privind dezvoltarea aeroportului, iar Planul Urbanistic Zonal va fi avizat la finele acestei săptămâni, a precizat arhitectul judeţului, Radu Spânu. Aceste proiecte vor fi anexate documentaţiei pentru obţinerea de finanţare europeană.

 

 

Traficul aerian a crescut cu 130%

 

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca anunţă că în luna aprilie a înregistrat o creştere a traficului de pasageri cu 130% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. “Dacă anul trecut am înregistrat în aprilie 23.456 de pasageri, acum am avut 53.949”, a informat directorul aeroportului, David Ciceo.

Creşterea se datorează în primul rând noilor destinaţii introduse. Tot mai multe companii aeriene sunt interesate să-şi multiplice numărul de curse de pe aeroportul clujean, având în vedere perspectiva extinderii infrastructurii. Ciceo estimează că în acest an se va depăşi pragul de 800.000 de pasageri.

Anul trecut au fost înregistraţi doar 390.000 de pasageri. Volumul de investiţii derulate pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca în acest an este cel mai mare pe România în domeniul aeroportuar.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.