Economie

EXCLUSIV Parc de biodiversitate pe 35 de hectare la Cluj

Cel mai mare acvariu din Transilvania, cu tunel vizitabil, va fi principala atracţie a parcului cu animale care se prefigurează în zona pădurii Hoia, printr-o investiţie europeană de 7 milioane de euro.
  • Noul parc zoologic va fi amplasat în spatele Parcului Etnografic / foto: Google

    Noul parc zoologic va fi amplasat în spatele Parcului Etnografic / foto: Google

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a depus acum două săptămâni, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), proiectul de modernizare a bazei sale din zona Hoia, folosită acum pentru creşterea celor 600 de oi pe care le deţine acolo.

Studiul de fezabilitate a fost elaborat de societatea Proiect Constrex Consulting, iar proiectul care prevede modernizarea infrastructurii didactice şi educaţionale pentru activităţi necesare învăţământului agricol este prevăzut să fie finanţat pe axa nr. 10 a Programului Operaţional Regional. Valoarea acestuia se ridică la 30 de milioane de lei.

Turn de belvedere şi acvariu cu tunel
 
La ora actuală, baza USAMV de la Hoia, aflată în vecinătatea Parcului Etnografic, cuprinde şapte construcţii vechi (saivane, fânare, bazin de apă), însă proiectul prevede ridicarea a încă 23 de construcţii. Pavilioanele pentru animale vor fi create pe structură uşoară, demontabilă, care să le permită acestora să stea atât la adăpost, cât şi în aer liber. Acestea vor găzdui bizoni, zimbri, căprioare, nutrii, veveriţe, păuni, lebede, raţe, gâşte, păsări de curte (găini, cocoşi, curcani), hamsteri, dar şi cai, bivoli, oi, vaci sau capre. 
 
Construcţia cea mai spectaculoasă va fi însă un acvariu pe 1.540 mp, cel mai mare din Transilvania, cu tunel vizitabil, care va include specii de peşti autohtoni sau exotici. În acest perimetru mai sunt prevăzute un turn cu belvedere peste tot parcul, un centru de apiterapie, un pavilion tehnologic, sere, iar energia necesară va fi produsă de o centrală de biogaz. 

Finanţare 98% din partea Uniunii Europene
 
„Am depus proiectul într-o zi de duminică, în 26 noiembrie. Sistemul este primul venit, primul servit, în condiţiile în care ne vom încadra în punctajul prevăzut. Din suma totală a proiectului, 98% este finanţare din partea Uniunii Europene, iar USAMV va veni cu 600.000 de lei.

Parcul va fi cu acces public, însă probabil că intrarea se va face pe bază de bilet, pentru acoperirea cheltuielilor pe care le presupune funcţionarea acestui obiectiv. Nu vom avea animale sălbatice, ci doar autohtone, cele pe care se fac activităţile practice şi de cercetare la universitate.

Perioada de execuţie a obiectivului este de 36 de luni; sperăm ca până în 2020 acest proiect să fie pus în funcţiune. Noi avem în zona respectivă în jur de 60 ha, inclusiv pădure, pe alte 25 ha vrem să înfiinţăm o fermă ecologică, pe alt proiect”, spune Lucian Naş, reprezentant al USAMV. 

Parcul de ponei a dat faliment
 
Parcul privat de distracții Vestul Sălbatic, din localitatea Cheia, și-a închis porțile în 2014, după trei ani de existență, poneii fiind vânduți. Pony Park dispunea de 60 de ponei, alături de alte animale precum iezi, iepuri și miei. Parcul de distracţii în stil american mai avea lac cu hidrobiciclete, restaurant, bar cu terasă, sală de petreceri pentru copii, magazin de suveniruri. Un parc de agrement care cuprinde 250 de animale mai există la complexul Moara de Vânt din Sălicea. Intrarea este de 10 lei pentru adulţi şi de 8 lei pentru copii.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.