Coltul zilei
Între lup şi căţel, doar leul poate face diferenţa
de Ziua de Cluj, 23 noiembrie 2009, 22:39
Se spune despre “finalistul” Băsescu că ar fi un veritabil animal politic. Animal de pradă, fireşte, pentru că în politică - până acum - cei buni şi blânzi devin, rapid, prânzul celor răi şi agresivi.
Eu înclin să cred totuşi că animalul politic
nr. 1 al României rămâne Ion Iliescu. De ce? Pentru că a dovedit-o! Chiar nu-l
văd pe “Superbăse” apt să-şi facă relaţiile, interne şi externe, necesare
pentru a schimba o ţară aşa cum îi convine lui, dându-i majorităţii
electoratului senzaţia certă că, de fapt, el doar îi aplică voinţa suverană.
între animalul Iliescu şi animalul Băsescu
există asemănări. Ambii au gheare, ambii sunt alunecoşi atunci când se lovesc
de un adversar egal sau mai puternic, ambii îşi urmăresc ambiţiile mai presus
de orice.
Deosebirea ţine de
metodă. Iliescu, format la şcoala Maskirovkăi moscovite, preferă subteranele,
sforile, păstrarea aparenţelor. Băsescu s-a dovedit adeptul bâtei politice.
Dacă vreţi, Iliescu este ca Mafia siciliană, crudă şi profund imorală, dar cu
legi interne fixe şi chiar un cod al onoarei, pe când Băsescu aminteşte de
cumplita Mafie rusească, pentru care singurul argument este forţa, pe care o şi
aplică fără ezitare, adesea exclusiv din plăcere.
în 2004, la ultima
dezbatere televizată cu Adrian Năstase, actualul preşedinte al României spunea
ceva care i-a atras multe voturi, pentru că dădea senzaţia de francheţe:
“Românii sunt blestemaţi să aleagă între doi comunişti”.
Aşa a fost şi aşa
a rămas. Atunci a câştigat alegerile comunistul Băsescu, acum alegem între
acelaşi comunist şi un cetăţean care conduce partidul considerat a fi urmaşul
PCR. Dacă Ion Iliescu recunoştea, sincer, că el crede în valorile marxismului,
Băsescu a dovedit că nu dă doi bani pe ele. Nici pe alte valori, de fapt...
Comparaţia
Iliescu-Băsescu subliniază că actualul preşedinte este 100% pragmatic. A luat
de la tov. profesor Ilici lecţii de tactică, demagogie, manipulare, reacţie
rapidă. A chiulit cu dispreţ de la cursurile de eleganţă, coerenţă şi
strategie. Prin comparaţie cu leul Iliescu şi lupul Băsescu, Mircea Geoană pare
un cotei domestic.
Crescut fără a fi
nevoit să lupte “la baionetă” pentru parvenire, Geoană s-a trezit, cumva peste
noapte, om politic de mare anvergură. De la eleganţa, confortul şi
certitudinile (câte or fi) vieţii de diplomat sau de politician “ de salon”, a
ajuns în linia întâi.
Aici n-ai de-a
face cu preopinenţi educaţi în spiritul debate-ului, ci cu mitocani violenţi,
disperaţi că pierd vaca de muls a bugetului, pentru care sunt gata oricând să
te facă felii. Discursurile adresate publicului de Băsescu prind la
susţinători, fiindcă le spune, pe limba lor, ceea ce ştie că le place să audă.
Ce le place? Atacurile, insultele, sloganurile repetate până la îngreţoşare,
reacţiile viscerale. Arată rău, dar prind bine!
Mircea Geoană, în
schimb, apare în faţa unei mulţimi de români mediocri şi le vorbeşte ba ca unor
intelectuali, ba ca unor cerşetori. PSD&consilierii n-au găsit calea spre
voturile românilor aşa cum a reuşit s-o facă Băsescu, fiindcă nu pricep un
lucru elementar: anii au trecut, oamenii s-au schimbat, Ion Iliescu nu mai este
preşedinte. Nici al României, nici al PSD.
în plus, românii nu sunt americani şi nu
reacţionează la stimulii valabili peste Ocean. Inclusiv Maskirovka (tehnica
înşelării adversarului) spune că metoda se adaptează realităţilor, nu invers!
Turul doi al prezidenţialelor ne dăruieşte spectacolul luptei dintre un lup
politic şi-un căţel de casă.
Singura şansă a
domesticului ar fi ca leul, deşi bătrân, reumatic şi cu blana roasă de molii,
să se mai încordeze o dată şi să-i rupă lupului spinarea cu o lovitură de labă.
Altminteri,
căţelul va fi sfârtecat, iar apoi vine rândul celorlalte orătănii din curtea
gospodarului.
Apropo, unde e
gospodarul?
Zace, beat, pe
şanţ.
Deh, îi dă mâna, ieri a primit ajutorul social