Cultură

85.000 de gurmanzi la Street Food Festival 2017 şi o asociaţie care să permită dezvoltarea unei culturi gastronomice

Peste 85.000 de gurmanzi au gustat din preparatele celor 65 de vendori prezenţi la cea de a doua ediţie a Street Food Festival Cluj-Napoca, eveniment ce a avut loc între 6 şi 9 iulie 2017 pe Aleea Stadionului.

Alături de cei peste 85.000 de participanți, Chef Foa, Chef Adi Hădean, Chef Paul Siserman Chef Cătălin Jernoiu, Chef Antonio Passarelli, Chef Chris Barber și mulți alții au dat contur unei experiențe inedite. S-a gătit la foc continuu timp de 4 zile iar rezultatele au fost peste așteptări.

"Ce bine e să fii acasă. Încă nu ne vine să credem că a trecut atât de repede acest weekend și că am reușit împreună cu vendorii prezenți și cu publicul nostru frumos să ducem această experiență de street-food la un alt nivel. Dacă anul trecut am avut prezenți peste 40.000 de gurmanzi la prima ediție a festivalului, rezultatele de anul acesta nu pot decât să ne bucure și să ne determine să vrem să oferim și mai mult. Am primit nenumărate feedback-uri extrem de bune și, în ciuda celor câțiva stropi de ploaie oamenii ne-au rămas alături și au luat parte în număr record la toate activitățile festivalului. Ce ne mai rămâne de spus? Să mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, de la autorități, parteneri, sponsori și public bineînțeles. Mulțumim și vendorilor că au atât de multă încredere în noi și abia așteptăm să dăm startul unei noi ediții de Street FOOD Festival. Ne reîntâlnim în curând la Brașov, Bacău, Alba-Iulia și Timișoara", a declarat Constantin Covaliu, general manager al festivalului. 

Festivalul nu a însemnat însă doar mâncare. Gurmanzii cu multă poftă de bine au reușit să atingă recorduri și prin intermediul campaniei Share a Meal. Astfel, peste 150 de porții de mâncare au fost donate și duse la centrul de adăpost pentru oameni nevoiași și la cel pentru copii. De asemenea, componenta socială a inclus și o campanie de colectare selectivă a deșeurilor menajere și a uleiului folosit în bucătăriile mobile.

Alături de această experieță culinară inedită, organizatorii Street Food Festival au pus la cale și primul Street Food Summit din România. Acest eveniment a coincis și cu lansarea primei asociații de street-food din țara noastră: Street Food Revolution, în prezența unor chefi celebri precum: Chris Barber (chef renumit și premiat la nivel mondial, a cărui locații au fost distinse cu stele Michelin, a fost bucătarul Prințului Charles timp de 11 ani, în prezent fiind consultant în industria alimentației) și Chef Foa (Florin Scripca - unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România, promotor și ambasador al conceptului street-food în România). Scopul asociației este acela de a reuni vendorii de street-food din țara noastră și de a forma un cadru legal care să permită dezvoltarea unei culturi gastronomice <de stradă> veritabilă, durabilă și sustenabilă.

Bucătăria festivalului se va muta mai departe la Brașov, Bacău, Alba Iulia și Timișoara, orașe în care experiența festivalului va pune din nou la încercare gusturile gurmanzilor. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.