Cultură

Alexandru Tomescu concertează pentru Institutul Inimii din Cluj

Violonistul Alexandru Tomescu va susține, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702, un concert caritabil pentru Institutul Inimii din Cluj.
Publicitate

'Stradivarius pentru Institutul Inimii' este evenimentul ce îi va reuni, vineri, în Auditorium Maximum din Cluj-Napoca, pe iubitorii de muzică clasică care doresc să ajute Institutul Inimii 'Niculae Stăncioiu'. Concertul caritabil este o nouă acțiune prin care Clubul Rotary SAMVS încearcă să strângă fonduri pentru dotările necesare instituției medicale, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființare.

'Țara noastră nu are încă un centru de pregătire în acest domeniu pentru tinerii chirurgi. Dacă vom reuși, prin acest concert dar și prin alte acțiuni, să strângem banii necesari, putem achiziționa o trusă de instrumentar pentru chirurgie minim invazivă și un dispozitiv de toracoscopie. Sunt nenumărate aspecte din activitatea noastră care au nevoie de suport, însă în zona chirurgicală este foarte important să dezvoltăm această nouă abordare, să reducem impactul intervenției asupra pacientului și timpul lui de recuperare', declară Adrian Molnar, directorul institutului.

Concertul caritabil, programat pentru ora 18,30, îl are în plin plan pe violonistul Alexandru Tomescu, care va susține concertul cu faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702.

Suma totală necesară doar pentru trusa de instrumentar și dispozitivul de toracoscopie este de 120.000 de euro.

Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai cunoscuți violoniști români la ora actuală, având sute de concerte susținute în lume. Din anul 2007, el cântă pe una dintre cele mai bine conservate viori Stradivarius, instrument încredințat în urma unei selecții naționale.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.