Cultura

Aproape 140 de tablouri ale coloniei de la Baia-Mare, celebră în Europa, într-o expoziţie cu dublă locaţie, peste vară la Cluj FOTO / VIDEO

Aproape 140 de tablouri reprezentative pentru celebra colonie artistică de la Baia-Mare, renumită la nivel european, pot fi admirate începând de joi seară până pe 1 septembrie în cadrul expoziţiei "Thorma Janos şi colegii, discipolii săi", deschisă în două locaţii din Cluj-Napoca - Muzeul de Artă şi Galeria Quadro.
  • Foto: Muzeul de Artă Cluj

    Foto: Muzeul de Artă Cluj

Publicitate

Expoziţia este realizată în parteneriat de mai multe muzee şi galerii de artă din România, respectiv Ungaria, între care Muzeul "Thorma Janos", respectiv Muzeul de Artă Cluj şi Galeria Quadro, ultimele două fiind dealtfel locaţiile unde pot fi văzute lucrările. De asemenea expoziţia beneficiază de sprijinul Consulatului Ungariei din Cluj, resspectiv al Ministerului Afacerilor Externe din ţara vecină.

"Expoziţia este una de amploare, care corespunde direcţiei noastre, de colaborare inter-muzeală, respectiv de a pune în valoare lucrările din patrimoniul nostru, unele din acestea numărându-se între tablourile ce pot fi văzute şi cu această ocazie", a precizat Călin Stegerean, cu ocazia vernisajului expoziţiei, organizată vineri seară la Muzeul de Artă Cluj.

La vernisaj au participat foarte mulţi invitaţi, reprezentanţi ai autorităţilor, respectiv numeroase persoane pasionate de artă.

Expoziţia include în total peste 140 de lucrări, realizate în special de Thorma Janos, dar şi de contemporani, respectiv discipoli ai săi. Conform orgnizatorilor expoziţia constituie şi un efort de recuperare a înţelegerii operei maestrului, în contextul în care o mare parte din lucrările sale au ajuns în colecţii private iar numărul relativ mic de tablouri din colecţii publice nu au permis o evaluare completă şi adecvată a creaţiei artistului.

Potrivit curatorilor Kovacs Zita, istoric de artă la Muzeul Turr Istvan, din Baja şi Szekely Sebestyen, istoric de artă, de la Galeria Quadro, expoziţia "<Thorma Janos şi contemporanii, discipolii săi> prezintă un capitol aparte al istoriei artelor din Europa - aproape 140 de opere de artă băimărene provenite din colecţii particulare şi muzeale - precum şi marea diversitate a căilor urmate de arta transilvăneană".

Thorma Janos (1870 - 1937) s-a născut în Ungaria dar s-a stabilit de mic copil cu familia la Baia-Mare. A studiat la Budapesta şi Munchen şi a figurat în 1896 printre fondatorii coloniei artistice de la Baia Mare, alături de Ferenczy Karoly, Reti Istvan, Holossy Simon şi Ivanyi Grunwald Bela, care ulterior a ajuns de renume european. Artistul a devenit maestru a numeroişi artişti români şi maghiari. Opera sa numără aproximativ 500 de lucrări fiind considerat unul din pictorii reprezentativi pentru pictura maghiară de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX. Expoziţia ce poate fi văzută la Cluj este una itinerantă, organizată cu ocazia a 75 de ani de la moartea artistului de muzeul care îi poartă numele din localitatea sa natală, Kiskunhalas.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 1 septembrie la Muzeul de Artă din Cluj, de marţi până duminică între orele 10 - 17, respectiv la Galeria Quadro, de luni până vineri între orele 11-14, respectiv 15-19.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.