ASR Principele Radu al României vine la Cluj

ASR Principele Radu al României vine la Cluj
Alteța Sa Regală Principele Radu al României va prezenta la Cluj-Napoca volumul „Regalitatea, astăzi”. Evenimentul va avea loc joi, 23 martie 2017, începând cu ora 11.00.

La eveniment va lua cuvântul, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, profofesorul Michael Shafir de la Facultatea de Istorie și Filosofie, decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu Medalia pentru Loialitate în 2010, iar oficiile de gazdă vor fi făcute de Lucian Năstasă-Kovacs, cercetător al Institutului de Istorie al Academiei Române și director al Muzeului de Artă din Cluj.

Prezentarea va avea loc în Aula Regele Ferdinand a Institutului de Istorie George Barițiu și va fi urmată de o sesiune de autografe. Intrarea este liberă.

Volumul „Regalitatea, astăzi", apărut la Curtea Veche Publishing, privește din perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de guvernământ, cât și Casa Regală ca instituție. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în țara noastră, în ultimii 150 de ani - de când datează monarhia română.

Volumul este disponibil pe site-ul editurii www.curteaveche.ro și în librăriile din țară, alături de celelalte titluri din colecția Cărți Regale, la prețul de 28.90 lei.

Loading...
Comenteaza