Cultură

Concurs de poezie şi eseu la Muzeul Goga din Ciucea

Ultima etapă a celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Poezie şi Eseu “Octavian Goga” are loc duminică la Muzeul Memorial “Octavian Goga” din localitatea clujeană Ciucea. Duminică are loc premierea câştigătorilor, după ce competiţia a fost deschisă în 16 august iar jurizarea a avut loc în 23 septembrie.
Publicitate

Concursul are loc pe două secţiuni - poezie şi eseu - şi a fost deschis tuturor creatorilor de literatură din ţară. La competiţie s-au înscris 41 de persoane, iar şase dintre aceştia sunt câştigători. Premiul “Octavian Goga” va fi acordat scriitorilor Alexandru Ovidiu Vintilă din Suceava, Adrian George Matiş din Satu Mare, Ştefan Alexandru Ciobanu din Bucureşti, Daniel D. Marin din Bucureşti şi Vlad Sibechi din Fălticeni, în vreme ce premiul revistei “Tribuna” din Cluj va fi acordat Adei Aitonean, din Turda.

Duminică are loc la muzel din Ciucea şi o lectură publică de poezii, dar şi un minirecital susţinut de trupa ``Assentiment`` a Liceului ``Octavian Goga`` din Huedin.

Festivalul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia pentru Cultură a Judeţului Cluj şi Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.