Creativii au bandajat fosta Casă de Modă a Clujului. Cum arată designul comunist împletit cu tendințele actuale GALERIE FOTO

Creativii au bandajat fosta Casă de Modă a Clujului. Cum arată designul comunist împletit cu tendințele actuale GALERIE FOTO
În 1969 s-a ridicat clădirea ce avea să devină simbol pentru producția vestimentară din Cluj. În centrul orașului, pe strada Barițiu. Vremurile de prosperitate au apus, iar de la începutul anului impozantul imobil dezafectat a fost scos la vânzare: prețul se ridică la 4,6 milioane de euro.

Cum cumpărătorii întârzie să apară, echipa din spatele primului festival de design din Cluj - ZAIN - design expressions - a profitat de ocazie și a împrumutat fosta Casă de Modă pentru a-i fi gazdă expoziției centrale a evenimentului - aici pot fi admirate până duminică, 6 noiembrie 2016, un număr de 50 de obiecte de design: bijuterii, încălțăminte, poșete, ochelari de soare, haine, dar și piese de mobilier.

Autorii sunt tineri designeri din Cluj, din București și chiar internaționali. Până la urmă, scopul festivalului lansat în toamna anului trecut își dorește să pună bazele unei comunităţi de specialiști ai industriilor creative din România, care să ofere cadrul complex în care profesioniștii din aceste arii să poată să-și dezvolte creativitatea și talentul.

Așadar, clujenii care doresc să vadă ce se mai poartă în ziua de azi în materie de design vestimentar și de obiect sunt așteptați zilnic, între orele 14 și 22, la fosta Casă de Modă a Clujului. O poartă spre trecut, bandajată cu fâșii albe, ce mai păstrează la fiecare etaj mici comori: de la o priveliște spre Someș ascunsă publiculu larg, la tipare de haine din ani neidentificați ori mașinării de croitorie ce lasă gustul unor hale aparținând României comuniste.

Programul ZAIN 2016

Vineri seară puteţi participa la Fashion Show-ul ZAIN 2016 ce are loc la Castelul de la Răscruci. De la 22:00 începe cocktailul cu acces liber.

Pe lângă activitățile enumerate, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 14:00, are loc Turning Talents into Jobs - discuții deschise cu 6 speakeri, care răspund la întrebările publicului: Mihai Gurei - fondator al magazinului Intro, Alex Adam - arhitect, designer de interior si de obiect, fondator AA Studio, Ioana Ciolacu - designer vestimentar, Lucian Broscățean - designer vestimentar, Noemi Meilman - fashion PR&blogger și Robert Rațiu - redactor șef Beau Monde România.

Cele două sesiuni de discuții vor fi moderate de Anca Ungureanu, First VicePresident - Identity&Communication Director, UniCredit Bank. Tot în cadrul Turning Talents Into Jobs, de la ora 16:00 - Dragoș Motică lansează la ZAIN concursul Ubikubi Young Design Award.

De la ora 18 are:00 loc Acoustic Social - întâlnire cu Prototip Studio, Acoustic Density și obiectele produse de ei, vin și muzică bună, la Casa Liviu Mocanu.

De la 19:00, în Piața Stefan cel Mare nr. 18, puteți lua parte la Lansarea Ghidului 24/7 Volumul II - Ghidul Antreprenorului Creativ, o colecție de 40 de povești ale unor antreprenori creativi, culese și promovate de UniCredit Bank România și Decât o Revistă.

De la ora 21:00 are loc Creatives Party - cea mai mare petrecere din festivalul de anul acesta, la Impact Hub, pe muzică pusă DJ Blanillă. Tot la Creatives Party are loc Midnight Snack, un proiect al Asociației Inițiativa Urbană, ce are ca scop încurajarea utilizării și a asumării spațiului public de către comunitate, ca un cadru firesc destinat activităților acesteia.

Duminică e ultima șansă să vizitaţi Expo Central, Concept Store și Mind Wars Expo. După-masă, de la ora 16:00, la Casa de Modă, 4 meșteșugari vor lucra la obiecte de design, realizate în cadrul proiectului Meșteșug Contemporan.

Prima ediție ZAIN, desfățurată în noiembrie 2015, a însemnat peste 5.000 de participanți, 4 zile, 11 secțiuni în cadrul festivalului, printre care o expoziție centrală unde au expus peste 60 de designeri, desfășurată într-un spațiu de 400 metri pătrați, o premieră în România - primul fashion show organizat într-o Biserică și multe altele.

 

 

Loading...
Comenteaza