Dejul va avea cinematograf 3D

Dejul va avea cinematograf 3D
Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a anunţat că lunea viitoare va fi inaugurată noua sală de cinematograf din localitate, precum și librăria orașului.

Noul cinematograf (sau sala multimedia 3D) din Dej va avea 65 de locuri, astfel încât locurile să fie, de cele mai multe ori, ocupate tocmai pentru a putea acoperi costurile cu întreţinerea. Inaugurarea va avea loc pe 15 ianuarie când se vor împlini 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Astfel, la noul cinematograf din Dej va fi difuzat un documentar despre viaţa poetului Eminescu. Noua sală de cinematograf este situată în fostul corp de clădire al Colegiului Naţional Andrei Mureșanu (Economic), iar banii pentru construirea acestuia au fost aprobaţi în bugetul pe 2015, conform Dejeanul

Primăria Dej a anunţat că luni, 15 ianuarie, va fi inaugurată și librăria oraşului. După aproximativ 10 ani, în care dejenii nu au avut acces la o librărie, municipalitatea a reuşit să finalizeze acest proiect. Inaugurarea coincide cu Ziua Culturii Naţionale, când vor fi marcaţi 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Ziua Culturii Naţionale va fi astfel sărbătorită luni, 15 iaunuarie, astfel: 11:00 – program artistic la bustul poetului Mihai Eminescu din Cartierul 1 Mai; ora 12:00 – inaugurarea librăriei şi a sălii multimedia 3D (cinematograf); la Biblioteca Municipiului Dej: Expoziție de carte: “Dor de Eminescu”.

Loading...
Comenteaza