Iei 10 la Bac, mergi gratis la Untold şi Neversea

Iei 10 la Bac, mergi gratis la Untold şi Neversea

Organizatorii Untold și Neversea continuă și în acest an tradiția de a oferi intrare gratuită la cele două festivaluri tinerilor care iau 10 la examenul de Bacalaureat.

Pe lângă participarea gratuită la cele mai atractive festivaluri din Europa, absolvenții de 10 vor primi și câte un voucher în valoare de 500 de lei din partea Kaufland România. În plus, toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentul cu reducere la cele două festivaluri, începând din 7 iunie,  după cum urmează:

*la Untold la prețul special de 499 de lei plus taxe, din prețul final de 650 lei + taxe al abonamentului

*la Neversea la prețul special de 399 de lei plus taxe, din prețul final de 550 lei + taxe al abonamentului

În acest an campania este susținută de trupa Vama, de un proaspăt absolvent de liceu, care dă examenul de bacalaureat în aceste zile, Alexia Eram dar și de către corespondentul PRO TV, Paula Herlo.           

“Suntem extrem de încântați că această campanie a ajuns la a patra ediție și are foarte mari ecouri în rândul tinerilor absolvenți de liceu din România. Atâta vreme cât în fiecare an vor exista minim doi sau trei elevi de nota 10 motivați de festivalurile noastre, noi vom continua să îi premiem pe cei mai buni în fiecare ediție”, a spus Edi Chereji, director de Marketing și Comunicare Untold & Neversea.

În campania de anul trecut 81 de absolvenți care au promovat examenul de Bacalaureat cu nota 10 au primit abonamente cadou la cele mai tari petreceri ale anului 2017. Alți peste 4000 de tineri au primit reducere la abonament.

    

Loading...
Comenteaza