Cultura
Impresionaţi de filmele româneşti
de Ziua de Cluj, 03 iunie 2008, 00:27
Regizorul chilian Sebastian Lelio, producătorul american Michael Fitzgerald, producătoarea franceză Marie Pierre Macia, criticul de film american Jay Weissberg şi regizorul Corneliu Porumboiu formează anul acesta echipa juriului TIFF. Ei au discutat ieri cu reprezentanţii mass-media şi s-au arătat extrem de încântaţi de faptul că la acest festival “publicul este unul tânăr”.
Sebastian
Lelio este câştigătorul Trofeului Transilvania de anul trecut. Acesta a fost
desemnat câştigător cu filmul său de debut “La Sagrada Familia”. A participat
la 100 de festivaluri internaţionale şi a câştigat 26 de trofee, iar în prezent
lucrează la montajul celui de-al doilea lungmetraj “Navidad”, selectat în
secţiunea de proiecte a Festivalului de Film de la Cannes, La Residence, în
2006.
“Este un
film despre Crăciun şi adolescenţi. Acţiunea se petrece într-o zi simplă de
Crăciun. Dacă, de obicei, suntem obişnuiţi să vizualizăm această sărbătoare în
alb, în filmul meu e mai mult roz”, a declarat râzând Lelio.
Despre
abordarea în jurizare, el a precizat că întotdeauna caută acelaşi lucru când se
uită la un film. “îmi plac filmele care denotă ideea de forţă. încă n-am reuşit
să văd prea multe anul acesta, iar în anul 2007 am ajuns la jumătatea
festivalului”, a declarat regizorul chilian.
Acesta nu a
uitat să menţioneze că atunci “când eşti cu filmul în competiţie, eşti mai
stresat”. “Ca membru al juriului esti mult mai relaxat”, a declarat Sebastian
Lelio, al cărui drum spre Cluj nu a fost lipsit de peripeţii. “Anul trecut am
ajuns la jumătatea festivalului, iar anul acesta mi-am pierdut bagajul”, a spus
Lelio.
Producătoarea
Marie Pierre Macia, care se află pentru a patra oară în România, a dezvăluit că
deja citeşte ziarele în română. “îmi place foarte mult limba română. înţeleg,
dar nu pot vorbi”, a afirmat producătoarea. Primul contact cu lumea
cinematografiei româneşti l-a avut în anul 2001, când a vizionat filmul
regizorului Cristi Puiu, “Marfa şi banii”.
“Am o legătură specială cu România. Chiar dacă
am sesizat că filmelor româneşti le lipseau încă multe şi nu erau complete,
acestea au dat dovadă de multă energie. Sunt prinsă de producţia românească”, a
precizat Marie Pierre Macia. Aceasta a menţionat că este extrem de încântată de
faptul că foarte mulţi tineri frecventează festivalul. “Am organizat şi am
participat la foarte multe evenimente de acest gen. Mă surprinde faptul că sunt
atât de mulţi tineri.
Atmosfera
la TIFF este extraordinară”, a spus producătoarea, care a fost director de
program al Festivalului de Film de la San Francisco şi manager al secţiunii. în
perioada în care a deţinut preşedinţia secţiunii “Quinzaine des Réalisateurs”,
s-a erijat într-unul dintre dintre cei mai înfocaţi susţinători ai unor
regizori pe atunci debutanţi din Noul Val românesc, precum Cristi Puiu şi
Cristian Mungiu.
Criticul de
film Jay Weissberg este un înverşunat al producţiilor româneşti. “De câte ori
rulează un film românesc, solicit să-i fac o cronică”, a declarat Weissberg. De
asemenea, acesta a precizat că este pasionat de istoria României.
“Când a fost proiectat pentru presă la Cannes
«Moartea domnului Lăzărescu», regizat de Cristi Puiu, mulţi ziarişti au ieşit
din sală pentru că nu ştiau la ce să se aştepte. Filmul nu fusese promovat
aproape deloc şi au fost necesare câteva zile până când lumea şi-a dat seama că
este un film care merită văzut”, a povestit criticul de film. Weissberg a
absolvit Universitatea din Michigan şi a făcut parte din juriu la numeroase
festivaluri europene.