„Împreună” la Teatrul Maghiar

„Împreună” la Teatrul Maghiar
În ziua de 8 ianuarie 2018, pe când Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Civic Maghiar şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania îşi dădeau mâna pentru înteţirea eforturilor de separare, am asistat, în sala studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, departe de vuietul străzii, la un spectacol super-rafinat axat pe ideea căutării mijloacelor convieţuirii şi înţelegerii între membrii unei societăţi.

Desigur, prin artă, printr-un experiment de tip performance cu audienţă mai scăzută la public. Din păcate, sala era numai pe jumătate plină. Politica teatrală promovată de dorectorul Tompa Gábor reuneşte în sălile de spectacol români şi maghiari deopotrivă, de ani buni, ceea ce mi se pare firesc într-un spaţiu bicultural. În ciuda limbajului elevat, dar de o mare acurateţe şi îndrăzneală, Hormon/ 5 încercări de a petrece timpul împreună în regia lui Sinkó Ferenc se joacă de un an şi jumătate oferind multiple oportunităţi de autocunoaştere prin mijlocirea artei scenice.

Căştile pentru traducere, primite la intrarea în sală pentru a asculta dialoguri cotidiene, devin inutile, aproape o glumă, căci scurtul incipit e rostit în engleză, maghiară, română, apoi limbajul muzical, gestual, vizual acoperă totul şi astea sunt universale, nu regionale. Accesibilitate maximă, joc împreună cu actorii, cărora li se cere să fie ei înşişi, nu să intre în pielea unor personaje. Jocul împreună, reuniunea cu ceilalţi, aşa cum este o echipă bună (cea a Teatrului Maghiar), duce la „o bună comunicare între oameni", după cum subliniază Carmencita Brojboiu, semnatara decorului minimalist. Derulare fluctuantă de motive pe tema comunicării şi a integrării într-un grup, valori fundamentale susţinute cu mult firesc, aşa cum este prelungita scenă din final cu pregătirea mesei. Nu e minunat să pregăteşti masa pentru cineva?

Nu e minunat să asculţi cu cineva muzică? Să te uiţi la televizor? Firescul, normalitatea nu au nevoie de expertiză medicală. Cei şase actori, Francisco Alfonsin, Buzási András, Diméni Áron, Laczó Júlia, Orbán Attila, Őtvös Kinka sunt împreună cu publicul. Ca ochii din pânzele lui Ţuculescu, ochii lor supradimensionaţi, proiectaţi în imagini video, ne privesc într-un joc alternativ, responsabil, căutând înţelegere, apoi pe ecran apărem noi, spectatorii, prinşi în acest dialog. Ba mai primim şi câte o baghetă (magică?) pe care fiecare o găseşte sub scaun (sabia laser a lui Darth Vader?) ca să ne dirijăm destinul, capacităţile noastre de adaptare? Împreună suntem în căutarea şi provocarea hormonilor bucuriei. Împreună ne ferim de metronomul timpului, de virtuale agresiuni venite din afara noastră, una din „încercări" e cu sacul de box pendulând printre interpreţi, dar şi atunci când apar hormonii ca reacţie la frică sau stres. „Ce este omul dacă nu un ghem de relaţii?" se întreba retoric Antoine de Saint-Exupéry subliniind importanţa acestor relaţii.

Text de Adrian Ţion

Loading...
Comenteaza