„Lupul Interzis” și „Ursulețul Winnie Pooh”, eroii weekendului la Teatrul „Puck”

„Lupul Interzis” și „Ursulețul Winnie Pooh”, eroii weekendului la Teatrul „Puck”

Cei mici și cei mari sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la două spectacole prezentate de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 11 are loc pe scena Teatrului „Puck” spectacolul „Micimackó/„Ursulețul Winnie Pooh”. Acțiunea se petrece în Pădurea de 100 de acri, casa plină de veselie a ursulețului și a prietenilor săi, timidul Purceluș, Iepurele cel ager, melancolicul Aiurel, exuberantul Tigru, blânda Kanga cu aventurosul ei Roo și înțeleptul domn Bufniță. Regia este semnată de Kovács Ildikó, scenografia de Valentin Codoiu, muzica de Péter Vermesy, iar György László este asistent de regie. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

În aceeași zi, de la ora 15, spectacolul se va juca în cadrul Festivalului Várkert, anunțat pentru 15-17 iunie 2018 la Castelul de la Gilău.

Duminică, 17 iunie, tot de la ora 11, este programată în sala instituției o reprezentație a celui mai nou spectacol al Teatrului de Păpuși „Puck” – „Lupul Interzis”, după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu. Povestea migrării lupului începe, ca orice migrare, cu o călăuză care te trece granița – sau marea – și te transferă într-o altă lume. Ce se întâmplă odată ajuns acolo? E povestea fiecăruia dintre cei aflați în căutarea „celei mai bune dintre lumi”. ”Este vorba de un lup care, gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu, regizorul spectacolului.  „Povestea poate părea pentru cei mari, însă este creată ca o fabulă și se poate adresa și copiilor, asemeni celor ale lui Fontaine”, a adăugat Dinulescu. Ilustrația muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș. Distribuția este alcătuită din actorii Adina Ungur și Ionuț Constantinescu.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Loading...
Etichete
Comenteaza