Cultura

Spectacolul cu două nominalizări la Premiile UNITER revine pe scena maghiarului clujean

Spectacolul "În adâncuri", pentru care Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca a primit două nominalizări la Premiile UNITER 2017, revine pe scenă vineri, 24 februarie 2017.
Publicitate

Spectacolul se bazează pe o nouă şi contemporană adaptare a piesei Azilul de noapte de Maxim Gorki realizată de regizorul Yuri Kordonsky. La conferința de presă organizată cu ocazia premierei, acesta a declarat că, în opinia sa, „viziunea idealistă a lui Gorki asupra lumii nu mai este valabilă în contextul întâmplărilor din secolul al XX-lea. De aceea, am încercat să "sap" mai adânc în interpretarea social-istorică a piesei pentru a ajunge la întrebările centrale ale ființei umane: ce înseamnă a fi om în această lume abandonată de Dumnezeu; ce rost are viața omului pe Pământ, care este responsabilitatea lui față de sine și de ceilalți? Această interpretare a motivat și revenirea la titlul original al piesei, În adâncuri însemnând mai degrabă o descriere filosofică a lumii interioare a caracterelor, şi nu doar o locație fizică. " La realizarea spectacolului a contribuit trupa Teatrului Maghiar, care a lucrat ca o adevărată echipă - a mai adăugat regizorul.

Dragoș Buhagiar, scenograful spectacolului, a declarat că spațiul, un pod ars poate însemna pentru personaje un fel de Plută a Meduzei și a speranței care plutește în univers. Scenograful a mai adăugat că nu a avut intenția de a reprezenta realitatea străzii, gama de culori sumbră a acestei lumi, completată de luminile mai puțin teatrale, făcând ca spațiul să fie specific țării noastre.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: András Hatházi, Imola Kézdi, Éva Imre, Gábor Viola, Loránd Farkas, Júlia Laczó, Anikó Pethő, Sándor Keresztes, Ervin Szűcs, Miklós Bács, Áron Dimény, Zsolt Bogdán și Péter Árus.

Uniunea Teatrală Română (UNITER) a anunțat marți, 21 februarie nominalizările la premiul UNITER. Juriul de selecție alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Alice Georgescu și Mircea Morariu a nominalizat spectacolul În adâncuri de Maxim Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky la premiul pentru cea mai bună regie, iar pe Miklós Bács pentru rolul lui Satin la premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 8 mai, la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.