Cultură

Sute de artişti păpuşari din toată lumea îşi dau întâlnire la Cluj

39 de spectacole, susţinute de circa 320 de artişti şi de 22 de trupe din Italia, Ungaria, Republica Moldova şi România, vor avea loc în perioada 14-18 octombrie, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi ”Puck”, la Cluj-Napoca.
Publicitate

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc luni 14 octombrie, la ora 10.30, la Teatrul Naţional Cluj, şi de la ora 12.00, la Opera Maghiară.

"Avem convingerea că va fi o manifestare de înaltă ţinută şi că teatrul nostru se va ridica din nou la nivelul aşteptărilor publicului şi a celor din domeniu. Prin această manifestare dorim să atragem atenţia asupra actului cultural din instituţia noastră şi din oraşul nostru în general, oraş care va fi în 2015 Capitală Culturală a Tineretului şi care candidează cu şanse mari la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Ne propunem să contribuim şi noi cât mai mult la consolidarea componentei culturale a judeţului Cluj şi a municipiului Cluj-Napoca şi suntem convinşi că vom reuşi", a declarat directorul Teatrului de Păpuşi "Puck", Emanuel Petran.

În cadrul festivalului vor fi susţinute şi o serie de workshopuri pentru actori şi studenţi, conduse de maeştri în domeniu. Printre aceştia se numără şi Gaspare Nasuto, un maestru păpuşar italian, sculptor în acelaşi timp, unul dintre marii maeştri ai marionetelor napolitane tradiţionale.

Vezi programul complet al festivalului în documentul ataşat textului.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.