de Ziua de Cluj, 16 aprilie 2012, 17:11
Directorul Teatrului Maghiar din Cluj, Tompa Gabor, montează o piesă la Teatrul Naţional din Praga. Repetiţiile au început astăzi.
Gabor va monta piesa "Rinocerii", de Eugen Ionesco. Repetiţiile au început astăzi. Drama a fost tradusă în limba cehă de Ivan Zmatlik, decorul a fost proiectat de Helmut Stürmer, iar costumele - de Carmencita Brojboiu. Dramaturgul spectacolului este Martin Urban, iar muzica este compusă de Vasile Şirli.
Premiera este programată pentru 30 mai, în clădirea Nova Scena (Scena Nouă) a teatrului, cu 600 de locuri.
Teatrul Naţional din Praga este membrul Uniunii Teatrelor din Europa din 2009.