Un premiu UNITER pentru Cluj

Un premiu UNITER pentru Cluj

Gala Premiilor UNITER 2018 a avut loc, luni seară, la Alba Iulia. Un premiu a ajuns la Cluj.

Zsolt Bogdan a primit trofeul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial “Îngeri în America” (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” şi Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, la cea de-a 26-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România, care se desfăşoară la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina.

Ceilalţi doi nominalizaţi la această categorie au fost Liviu Pintileasa pentru rolul Sganarel din spectacolul “Don Juan”, adaptare după Molière, regia Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul de Comedie Bucureşti şi Rareş Florin Stoica pentru rolul Moritz Stiefel din spectacolul “Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti. Trofeul a fost înmânat de actriţa Alina Petrică. 

PREMIILE UNITER 2018 

Cel mai bun spectacol a fost desemnat "Rambuku" de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuţiu, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara), premiul fiind înmânat de ministrul Culturii, George Ivaşcu.

Pentru Cel mai bun spectacol au primit nominalizări şi "Deşteptarea primăverii" de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache (Teatrul Mic Bucureşti), şi "Oraşul nostru", după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban (Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad).

Câştigătorul premiului la categoria Cea mai bună regie a fost Yuri Kordonski, pentru regia spectacolului "Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet" de Gabriel Garcia Marquez (Teatrul German de Stat Timişoara). La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Radu Afrim, pentru regia spectacolului "Dacă am gândi cu voce tare" - Teatrul "Marin Sorescu" Craiova şi Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului serial "Îngeri în America" (Partea I: "Sfârşitul lumii e aproape" şi Partea a II-a: "Perestroika") - Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Victor Rebengiuc, pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul "Regele moare" de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu (Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti). La aceeaşi categorie au fost nominalizaţi şi Andrei Huţuleac şi Ervin Szucs.

Cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemnată Mariana Mihuţ, pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul "Regele moare" de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu (la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti). La această categorie au mai fost nominalizate Silvana Mihai şi Olga Torok.

Trofeul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost primit de Ada Lupu pentru rolul Fiica din spectacolul "Măcelaria lui Iov" de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim (Teatrul "Vasile Alecsandri" Iaşi). La aceeaşi categorie au mai primit nominalizări Natalia Călin şi Emoke Kato.

La categoria Cea mai bună scenografie, premiul a mers la Helmut Sturmer (decorul) şi Ioana Popescu (costumele şi desenele în nisip live), pentru spectacolul "Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet" de Gabriel Garcia Marquez, regia Yuri Kordonsky (Teatrul German de Stat Timişoara). La aceeaşi secţiune au concurat şi Romulus Boicu şi Vanda Maria Sturza.

Câştigătoarea premiului pentru critică teatrală a fost Doina Modola, care a fost concurată de Oana Borş şi Cristiana Gavrilă.

Cel mai bun spectacol de teatru TV a fost desemnat "Visul unei nopţi de iarnă" de Tudor Muşatescu, regia artistică Silviu Jicman (producţie a Societăţii Române de Televiziune - Casa de producţie a TVR), iar Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost "Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin", scenariul de Emil Boroghină după "Tristele şi Ponticele", scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte (producţie ale Societăţii Române de Radiodifuziune).

La categoria Debut, premiul a fost câştigat de Codrin Boldea, pentru rolul Laertes din spectacolul "Hamlet" de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis Bucureşti). La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Andrei Dinu şi Mădălin Hîncu.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER a acordat premiile de excelenţă, pentru întreaga activitate şi speciale.

Actorului Horaţiu Mălăele i-a fost oferit un premiu de excelenţă, iar actriţei Ileana Stana-Ionescu, actorului Anton Tauf, regizorului Alexandru Dabija, scenografului Doru Păcurar şi criticului Sorina Bălănescu le-au fost oferite premii pentru întreaga activitate.

Premii speciale au fost acordate Festivalului Internaţional de Teatru "Poveşti", organizat de Teatrul de Păpuşi "Prichindel" Alba-Iulia, echipei Teatrului Ion Creangă pentru diversitatea şi mobilitatea proiectelor dedicate spectatorilor de toate vârstele, în condiţiile lipsei unui sediu propriu din anul 2009, şi Universităţii de Arte din Târgu-Mureş pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale.

Juriul care a stabilit nominalizările a fost format din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari şi Alina Epîngeac, iar juriul care a acordat premiile i-a avut în componenţă pe actorii Marcel Iureş şi Ana Ularu, regizorul Alexa Visarion, scenograful Dragoş Buhagiar şi criticul de teatru Marina Constantinescu.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017.

Totodată, în cadrul galei, premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017 a fost primit lui Daniel Oltean, pentru piesa "50 de secunde". Principesa Elena a României i-a înmânat premiul lui Daniel Oltean, care a precizat că este de profesie procuror DIICOT. Premiul a fost stabilit de un juriu format din regizorii Alexandru Maftei şi Vlad Massaci şi din criticii Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu.

Premiul preşedintelui UNITER a fost primit de criticul de teatru Marina Constantinescu, care a adus un omagiu disidentei anticomuniste Doina Cornea.

Loading...
Comenteaza