Cultura

Ziua Porţilor Deschise la Naţionalul clujean. Oana Pellea, invitat special

Teatrul Național Cluj-Napoca va sărbători Ziua Mondială a Teatrului cu o nouă ediţie a Zilei Porţilor Deschise: 27 martie 2017, între orele 12:00 și 19:00.
Publicitate

Vor avea loc concerte, spectacole, ateliere și zone de creație pentru copii și adolescenți. De asemenea, publicul va avea ocazia să intre în contact direct cu lumea teatrului și cu artiștii: programul conține o dezbatere publică, o repetiție deschisă și vizite în culise și pe scenă, ghidate de actori ai teatrului.

Evenimentul se va încheia cu o întâlnire cu actrița Oana Pellea, într-o discuție cu regizorul Mihai Măniuțiu. Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe, iar librăria invitată, Bookstory, va fi prezentă în holul teatrului și va avea spre vânzare volumul semnat de Oana Pellea, Jurnal 2003-2009.

În foaierele teatrului vor fi prezenţi: cafeneaua „Doamna T", Asociația Derzelas ce vine cu obiecte realizate de copii cu dizabilități, iar Colectiv A, Create.Act.Enjoy, REACTOR de creație și experiment, ZUG Zone își vor prezenta companiile și activitățile într-o zonă special amenajată.

Evenimente pentru copii:

12:00-13:00, Sala mare
Carnavalul animalelor - concert educativ susținut de membrii Do Re Mi START!, dirijor Dalma Kovács

13:00-14:00, Studio „Euphorion"
Minuni şi cioburi de oglindă, după Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara Oglinzilor de Lewis Carroll (spectacol-examen, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș, Facultatea de Teatru și Televiziune, UBB Cluj-Napoca)

11:00-14:00, Foaier rang II, dreapta
Atelier de film cu Cristian Pascariu (Create.Act.Enjoy) - înscrieri la atelier@teatrulnationalcluj.ro

13:00-15:00, Foaier rang II, stânga
Păpuşa - jocul cu forma, cu Elena Ilash și Florin Marin, Teatrul de Păpuși „PUCK"

13:00-15:00, Rotondă
Face painting și baloane modelabile

13:00-18:00, Foaier rang II
Măști de desenat - zonă de creație

15:00-15:50, Foaier rang II, dreapta
Proiecția filmului realizat în cadrul Atelierului de film

Evenimente pentru adulți:

15:15-16:15, Foaier rang II, stânga
Dezbatere: De ce sărbătorim teatrul azi?
Invitați: conf. univ. Miriam Cuibus și lect. univ. Filip Odangiu
Moderator: Ștefana Pop-Curșeu

16:00-16:50, Foaier rang II, dreapta
Colţul „Restituiri": vizionarea înregistrării spectacolului NUNTA, scenariul și regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca (1997), urmată de discuţii cu realizatori ai spectacolului: Irina Wintze şi Mihai Măniuţiu

17:00-17:50, Sala mare
Repetiție deschisă: scene din spectacolul Romeo şi Julieta de W. Shakespeare, regia: Tudor Lucanu

18:00-19:00, Sala mare
Invitata specială a zilei, actrița Oana Pellea, în dialog cu regizorul Mihai Mănuţiu - întâlnire urmată de o discuție cu publicul și o sesiune de autografe

Evenimente speciale:

13:15-16:50
Vizite în culise, ghidate de actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

14:00-18:00
Statui vivante (Create.Act.Enjoy)

15:00-17:00
Cabina de film

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.