Economie

Absolvent al Marinei Comerciale, vicepreşedinte al producătorului de bere Ursus

Noul vicepreşedinte de vânzări şi distribuţie al producătorului de bere Ursus Breweries este de astăzi Victor Armăşelu, au anunţat astăzi reprezentanţii companiei.

Armăşelu s-a ocupat anterior de promovarea companiei la nivel de clienţi şi consumatori, din fluna februarie. Armăşelu lucrează pentru companie din 2005. Acesta a absolvit Institutul de Marină Comercială din Constanţa şi a activat pentru şapte ani în cadrul acestui sector. Totodată acesta a ocupat de-a lungul carierei posturi de conducere în companii din domeniul asigurărilor de viaţă, al produselor industriale şi al vânzărilor de automobile.

Armăşelu a ocupat funcţia după ce fostul vicepreşedinte, Andrei Hareţ, a fost promovat ca preşedinte al Dreher Breweries, compania din Ungaria a grupului SABMiller plc., din care face parte şi Ursus.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.