Economie

Caterpillar a pus ochii pe Remarul

Chuck Wills, vicepreşedintele gigantului american, a sosit ieri la Cluj cu un avion privat pentru a pune bazele unui parteneriat cu combinatul de material rulant.
Publicitate

Remarul 16 Februarie va înfiinţa, cu sprijinul gigantului Caterpillar, un centru regional de modernizare a locomotivelor pentru ţările europene. Parteneriatul ar putea genera o unitate de producţie pe actuala platformă Remarul, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ.

 

Vicepreşedintele Caterpillar, Chuck Wills, a ajuns joi la Cluj, ultima destinaţie a periplului său european. Wills a stabilit bazele unui parteneriat cu Remarul, ce foloseşte motoare Caterpillar pentru echiparea locomotivelor.


“Anul acesta va fi mult mai dur şi pentru noi. La jumătatea anului 2006 însă, Caterpillar s-a extins în afacerile în domeniul traficului feroviar mult mai puternic, cu achiziţia societăţii Progress Rail şi am ajuns un furnizor important în Europa şi în Asia. Noi furnizăm motoare pentru Remarul şi acum am văzut facilităţile şi operaţiunile lor. Societatea de la Cluj are, în modernizarea de locomotive, o abordare foarte similară de cea pe care o avem noi în America de Nord”, ne-a declarat Wills. Acesta susţine că modernizarea şi recondiţionarea sunt alternative interesante la realizarea unor locomotive noi. “în loc ca proprietarii să cheltuiască pentru o locomotivă nouă, pot folosi jumătate sau chiar mai puţin din suma necesară pentru un produs cu aceleaşi caracteristici”, spune vicepreşedintele Caterpillar.

 

Prin compania Eneria, Caterpillar este furnizor de trei ani pentru Remarul. “Piaţa aceasta a crescut pentru noi în ultimul an. Acum patru ani, România era o piaţă foarte mică pentru motoarele Caterpillar, dar, în acest an, România şi Remarul sunt foarte importanţi”, a mai precizat Wills. Caterpillar plănuieşte aducerea în România a unor motoare cu nivel scăzut de emisii de noxe şi lucrează un program pentru locomotivele de mari dimensiuni.

 

“Remarul are potenţial pentru a ajunge şi pe alte pieţe, în ţările vecine, unde se folosesc acelaşi tip de locomotive. Vom urma clienţi ca Remarul oriunde vor putea ei să îşi vândă produsele. Dacă pot merge în Ungaria sau Polonia, vom avea mecanismele de sprijin pregătite pentru a fi siguri că motoarele pe care le furnizează sunt potrivite”, spune Wills. Locomotivele la care lucrează Remarul sunt folosite în Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Grecia.

 

 “Problema este să reuşim să pătrundem pe aceste pieţe, pentru că fiecare încearcă să îşi ţină propriii oameni”, spune Sorin Fulger, director calitate la Remarul. O locomotivă nouă costă 3 milioane de euro, iar numai în România există peste 1.000 care pot fi modernizate.

 

Wills a admis că acesta nu este un moment bun pentru planuri de expansiune, însă compania va urmări oportunităţile ce se pot ivi. Caterpillar este prezentă şi pe şantierele de infrastructură de transport, inclusiv la Autostrada Transilvania. Compania americană este cel mai mare producător de echipament greu pentru construcţii, industria minieră, motoare, turbine industriale. Grupul a avut, în 2007, vânzări de 41,5 miliarde de dolari şi un profit de 3,5 miliarde de dolari. Caterpillar are 95.000 de angajaţi în toată lumea, plus 100.000 de oameni în activitatea de vânzări.

 

Caterpillar este interesată atât de un parteneriat cu Remarul, pe partea de echipare a locomotivelor, cât şi de o unitate de producţie în halele combinatului, care ar putea fi transferată, pentru reducerea costurilor, chiar din Marea Britanie, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.