Consiliul Concurenţei cercetează o tranzacţie a businessman-ului Dorel Goia

Consiliul Concurenţei cercetează o tranzacţie a businessman-ului Dorel Goia
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care societatea Teraplast preia compania Politub SA. Operațiunea constă în achiziţionarea de către de la New Socotub (Franța), a unui pachet de 49,99% din acțiunile Politub.

Teraplast deţine deja un pachet de pachet 50% din acțiunile Politub SA. Teraplast SA este o companie românească activă în domeniul procesării de PVC și un producător important de materiale pentru construcții, instalații și amenajări.

Politub SA este o companie românească care produce țevi de polietilenă pentru distribuția de apă, distribuția de gaz, telecomunicații, irigații, protecție cabluri electrice, precum și fitinguri, echipamente de sudură, scule și dispozitive, armături și accesorii, cămine de vană și apometre.

Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.  Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi a instalaţiilor, a preluat producătorul de panouri sandwich Interlemind, valoarea tranzacţiei fiind de 4,3 milioane de euro.
 
Grupul include compania Teraplast Bistriţa (producător de ţevi, granule şi profile din PVC), TeraSteel (producător de panouri sandwich şi structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre şi uşi din PVC), Teraplast Logistic (coordonează activităţile logistice ale grupului) şi Politub (producător de ţevi din polietilenă). Teraplast şi-a bugetat pentru 2017 afaceri la nivel de grup de 434 milioane de lei şi un profit net de 38,1 milioane de lei.  
 
Cel mai mare acţionar al Teraplast este omul de afaceri clujean Dorel Goia (foto) (cu 46,7%). ACI Cluj este o altă societate din domeniul construcțiilor la care acesta e acționar. El a debutat în afaceri prin înființarea împreună cu președintele Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, a producătorului de mezeluri Maestro Industries. Goia deține clădirea de birouri Maestro Business Center, împreună cu Ciorcilă, și controlează cel mai mare operator de restaurante din Cluj, La Casa.

Loading...
Comenteaza