Economie

13.000 de şomeri în Cluj VIDEO

În ultimii 5 ani, numărul de şomeri a crescut exponenţial în cele mai multe oraşe din ţară. Într-un clasament realizat de jurnaliştii de la econtext.ro conduce judeţul Bistriţa Năsăud, unde numărul celor fără slujbe a crescut din 2008 până cum cu 123%. Clujul stă puţin mai bine în top, pe poziţia 27, dar şi aici numărul şomerilor a crescut cu 27% în ultimii 5 ani.

La Cluj, cea mai mare rată a şomajului s-a înregistrat în 2010, spun reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

"Perioada cea mai mare a şomajului a fost undeva în anul 2010, unde am ajuns la o rată a şomajului de 6,4% şi un nr total de 23.000. Am mai avut o rata a cresterii somajului odată cu disponibilizările de la Nokia şi Mechel, dar sistemele ne-au ajutat repede să diminuăm rata şomajului", a declarat Daniel Don, director AJOFM Cluj. 

Acum, rata şomajului la Cluj este de 3,5%, susţine directorul AJOFM, Daniel Don. Cu toate acestea, foarte mulţi clujeni îşi caută un loc de muncă de câteva luni bune, fără să aibă succes.

Autorităţile spun că, în această vară, cererile pentru un loc de muncă au fost mai multe ca în alţi ani.

"În alte dăţi vara stagna foarte tare înregistrările în evidenţa noastră, dar această vară a fost chiar foarte plină şi am avut foarte multe persoane pe care le-am luat în evidenţă. Am avut de la mai multe firme care au fost disponobilizate individual, pentru toate domeniile inclusiv financiar bancar", a mai spus Daniel Don.

În august 2008, înainte de începerea crizei, Clujul avea 8.000 de şomeri, în timp ce luna trecută erau întregistraţi 13.000 de oameni care nu au un loc de muncă.

Reporter: Anca Baciu
Imagine: Ersek Lorant

Publicitate

Comentarii

minciuni

thumb down thumb up
joi, 26 septembrie 2013, 11:18
de marius

Chiar nu v-ati saturat de minciunile securistului de la somaj? Nu vede nimeni ca averea acestui comunist e uriasa, desi totata viata lui a fost bugetar?
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.