Economie

A început distribuirea atestatelor de producător la Cluj

Consiliul Județean (CJ) Cluj a demarat procesul de distribuire în județ a noilor documente în baza cărora producătorii agricoli-persoane fizice pot comercializa produsele agricole proprii, respectiv a atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Publicitate
 

„Motivul pentru care ne-am mobilizat extrem de repede e legat de faptul că iarna blândă a favorizat multe dintre culturi și ne dorim ca producătorii ce vor ieși pe piață mai devreme decât de obicei să poată valorifica roadele muncii proprii în deplină legalitate.

Adresez pe această cale un apel tuturor celor 81 de primării din județ, cu rugămintea de a veni la sediul CJ pentru preluarea cât mai rapidă a documentelor în lipsa cărora producătorii agricoli nu vor putea vinde produsele realizate în gospodăria proprie", a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Necesitatea realizării de noi atestate și carnete a fost determinată de modificarea, începând cu 1 ianuarie 2018, a legislației din domeniul comercializării produselor din sectorul agricol, noile prevederi legislative conferind o valabilitate extinsă, de până la cinci ani, acestor documente.

În ceea ce privește atestatele de producător și carnetele de comercializare a produselor eliberate până la începutul acestui an, acestea își păstrează valabilitatea până la expirarea termenului de un an de la eliberare. La începutul lunii ianuarie, după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale, CJ a întreprins demersurile necesare în vederea obținerii noilor documente pentru toți producătorii agricoli din județ.

În acest context, după centralizarea necesarului de documente pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, CJ a transmis Imprimeriei Naționale comanda fermă pentru 8.385 de atestate de producător, respectiv 9.060 de carnete de comercializare a produselor din sectorul agricol.

După ridicarea lor de către reprezentanții primăriilor din județ, cele două categorii de documente vor fi eliberate producătorilor agricoli, pe bază de cerere, de către primăria în a cărei rază de competență se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obțin produsele, respectiv cele estimate a fi destinate comercializării. Documentele se înmânează producătorilor în cinci zile lucrătoare de la data solicitării.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.