Economie

Adio, apartamente pe Pasteur

Europlan, societatea care a vândut apartamente într-un bloc inexistent, la adresa Pasteur nr. 10, s-a rãzgândit şi vrea sã construiascã pe aceeaşi locaţie un centru lutheran. Intenţia este specificatã într-un memoriu tehnic depus la Direcţia de Urbanism a Primãriei.

Apartamentele din preconizatul bloc de pe strada Pasteur nr. 10, proiect ce aparţinea societãţii Europlan, vor fi înlocuite de spaţii de consiliere, birouri eparhiale şi sãli de conferinţã.

Conform memoriului tehnic adresat Primãriei Cluj-Napoca pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, societatea Europlan s-a rãzgândit şi vrea sã ridice pe acel teren o clãdire care va avea un regim de înãlţime de cinci etaje şi o mansardã.

Construcţia a fost numitã de reprezentanţii societãţii “Centrul Creştin Lutheran”. Documentaţia pentru obţinerea unui nou certificat de urbanism a fost depusã în luna iunie, iar Primãria Cluj-Napoca a eliberat actul, stabilind anumite reguli de construcţie. Astfel, conform documentului, proprietarul terenului nu poate construi mai mult de trei etaje, având în vedere cã strada Pasteur are doar douã benzi de circulaţie.

 

Primãria nu poate face nimic

 

Chiar dacã mai mulţi clujeni s-au plâns în presa localã şi la Primãrie cã au cumpãrat apartamente în blocul-fantomã, municipalitatea nu are calea legalã de a bloca noul proiect al Europlan.

 “Ca primar, pot stopa în Comisia de Urbanism un proiect numai dacã, spre exemplu, existã un proces pe rol împotriva acelei persoane din partea pãgubiţilor”, ne-a declarat primarul Emil Boc.

El a adãugat cã singura variantã ca proiectul sã fie blocat este aceea ca Planul Urbanistic sã nu respecte regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal. “însã, dacã respectã limita de înãlţime şi distanţa faţã de vecini, sunt obligat sã îi aprob proiectul”, a completat edilul.

 

Proiectul, respins o datã în Comisia de Urbanism

 

Proiectul centrului lutheran a intrat în discuţie o datã pe ordinea de zi a Comisie de Urbanism, dar a fost respins pentru cã nu respecta regulile urbanistice. Clãdirea propusã era prea înaltã, iar distanţa faţã de vecini era prea micã.

 “Terenul se învecineazã cu Spitalul de Recuperare şi, conform normativelor în vigoare, distanţa dintre clãdire şi unitatea spitaliceascã trebuie sã fie egalã cu înãlţimea construcţiei. Nu respecta aceastã regulã şi nici normativele cu privire la numãrul locurilor de parcare”, a declarat şi directorul tehnic al Primãriei, Sorin Apostu, membru în Comisia de Urbanism.

 

Cumpãrãtorii nemulţumiţi au fost pedepsiţi

 

Cei care au încheiat “Antecontracte de tip promisiune vânzare-cumpãrare”, aşa cum le denumesc cei de la Europlan, nu mai au curajul de a da declaraţii şi de a depunde plângeri împotriva societãţii, de teamã cã nu-şi vor mai primi banii daţi în avans pentru apartamentele din blocul proiectat pe Pasteur 10.

Conform unei decizii recente a Consiliului Director (care poate fi cititã pe blog-ul lui Marius Leontiuc, consilier managerial al firmei), Europlan a stabilit “rezilierea cu pierderea de avans a promisiunilor /antecontractelor vânzare-cumpãrare ale tuturor clienţilor proiectului în temă, care au declarat cã au cumpărat apartamente şi care au făcut public contractul denunţându-l”.

Marius Leontiuc nu a putut fi contactat telefonic pe nici unul dintre numerele de contact înscrise în actele oficiale. Conform aceleiaşi surse, 25% din clãdirea nouã va avea destinaţia de apartamente de lux, fapt nespecificat în actele oficiale depuse de firmã la Primãrie.

 

Informaţiile despre noul proiect

 

Blog-urile lui Marius Leontiuc şi site-ul firmei Europlan ne informeazã cã proiectul centrului lutheran este în aşteptarea hotãrârii de consiliu local. Asta cu toate cã, în conformitate cu declaraţiile reprezentanţilor Primãriei, proiectul nu a primit avizul Comisiei de Urbanism, deci nu poate fi înaintat spre dezbatere consilierilor locali.

Conform memoriului tehnic depus de Europlan, centrul lutheran care va fi ridicat în locul blocului cu 10 etaje “va avea un aspect Hi Tech, cu pereţi cortinã din sticlã şi finisaje de categoria lux, îmbunãtãţind şi ridicând aspectul zonei”.

 

Doar douã apartamente şi 17 reclamaţii

 

Europlan specificã funcţiuni pe care le va îndeplini noua clãdire de pe Pasteur 10: cabinet episcopal, birouri eparhiale, salã de şedinţe, spaţii multifuncţionale, cafenea, recepţie şi spaţii de consiliere. La demisol, clãdirea urmeazã sã aibã o parcare subteranã, iar la mansardã, douã apartamente de protocol.

Pãgubiţii care au fãcut reclamaţii la Oficiul Judeţean de Protecţie a Consumatorului Cluj au reuşit sã-şi recupereze doar comisionul dat agenţiei imobiliare care a intermediat tranzacţiile dintre cumpãrãtori şi Europlan.

 Astfel, agenţia Cristal a fost amendatã cu 30.000 de lei şi obligatã sã restituie comisionul luat de la 17 cumpãrãtori.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.