Angajații din România: costuri mai mari, dar mai ușor de dat afară

Angajații din România: costuri mai mari, dar mai ușor de dat afară

România se numără printre țările cu costurile cele mai scăzute din Europa privind concedierea din motive care țin de persoana salariatului sau din motive economice, potrivit studiului Deloitte Legal, reprezentat în România de Reff & Asociații.

“Costurile cu concedierea sunt mai mici comparativ cu alte țări și nu sunt influențate de nivelul de senioritate. O explicație o reprezintă prevederile Codului Muncii, care nu disting în funcție de vechime. Mulți angajatori au reglementate condițiile privind concedierea în contractele colective și vechimea influențează pachetul compensatoriu”, spune Florentina Munteanu, asociat în Reff & Asociații.

“Baza de calcul este o explicație pentru care România înregistrează costuri cu concedierea scăzute”, a menționat Raluca Bontaș, asociat în Deloitte România. În România, Franța, Germania, Grecia, Italia, instanța poate decide reintegrarea persoanei concediate în cazul deciziilor de concediere nelegale sau netemeinice, iar acest remediu va influența în ultimă instanță costul final al concedierii.

În 75% din țările participante la studiu, un angajat poate fi reintegrat dacă instanța decide că motivele concedierii sunt nejustificate. Doar în câteva țări angajatorul are putere totală de concediere fără posibilitatea reintegrării. În majoritatea țărilor vechimea este factorul principal care determină costul cu concedierea.

În România, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata concediului de maternitate, concediului de odihnă sau exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical. Cel mai mare cost cu concedierea în Europa este determinat de plata compensatorie datorată concedierii fără motive obiective.

Crește costul cu mâna de lucru

Costul orar cu mâna de lucru în 2017, excluzând agricultura şi administraţia publică, a crescut cu 2,3% față de anul precedent în UE, cele mai mari creşteri fiind în România (17,1%) şi Bulgaria (12%), conform Eurostat. Costul orar a fost de 30,3 euro în zona euro, cele mai scăzute costuri fiind în Bulgaria (4,9 euro) şi România (6,3 euro). Costul orar cuprinde costurile cu salariile şi nonsalariale, contribuţiile sociale plătite de angajatori. În România, ponderea celor nonsalariale este sub media din UE (19,8% în 2017), însă țara noastră a înregistrat cea mai mare creştere anuală din UE, graţie unui avans de 15%.

Loading...
Comenteaza