Economie

Apartamente mai scumpe cu 20%

Anul 2007 a adus în Cluj creşteri medii de preţuri pentru locuinţe de 10-20%, spun specialiştii imobiliari. În acest an au fost scoase la vânzare, potrivit estimărilor, peste 1.000 de apartamente.

“Preţurile terenurilor au crescut puternic în acest an. Pe segmentul rezidenţial creşterile au ajuns şi la 40%, dar, ca o medie, putem vorbi de 10-20%”, susţin reprezentanţii agenţiei imobiliare Edil Cluj-Napoca. “Preţurile apartamentelor noi au crescut în 2007 cu 20-25%”, spune Georgiana Man, director de marketing la Nobila Casa.

Preţurile pentru apartamentele în construcţii noi au crescut în acest an cu 10-15%, într-un ritm mai lent faţă de anul trecut, potrivit datelor agenţiei imobiliare Grup de Lux Cluj-Napoca. Preţurile medii la apartamentele cu două camere predate la stadiu semifinisat sunt de 1.300 de euro/mp.

“Preţurile locuinţelor în construcţii noi au crescut anul trecut cu 25-30%. Cred că în 2008 se vor înregistra creşteri în jurul a 10%, dar evoluţia va depinde mult de proiectele care se vor finaliza şi lansa anul viitor”, explică Doru Lupeanu, director de marketing al Grup de Lux.

Potrivit Edil, dacă în 2006 preţurile se situau la 1.000-1.500 euro/mp de construcţie finisată la cheie, în primăvara lui 2007 preţul a ajuns la 1.500-2.000 euro/mp, în funcţie de zonă.

 

Case la 400.000 de euro

 

Dezechilibrul între cerere şi ofertă, creşterea costurilor de construcţie şi relaxarea condiţiilor de creditare au determinat evoluţia ascendentă a preţurilor. “Segmentul rezidenţial a cunoscut creşteri încă din ianuarie, una din cauze fiind acceptarea creditului ipotecar fără avans.

Imobilele cu destinaţie rezidenţială au constituit aproximativ 80% din totalul imobilelor supuse tranzacţionării”, arată un studiu al agenţiei Edil Casa. “Imobilele se vând în mare parte din faza de proiect, existând puţine situaţii în care la finalizarea imobilului să rămână 20% din apartamente nevândute”, relevă studiul. Majorări de la începutul anului au fost înregistrate şi pe segmentul de case.

Potrivit Edil, o casă cu teren de 300-800 mp în zonele Gheorgheni, Grigorescu, Andrei Mureşanu, Zorilor, Plopilor, ce se cumpăra în ianuarie cu 350.000-360.000 de euro, costă acum 385.000-390.000 de euro. în cadrul proiectului Bonjour Residence, demarat în vara aceasta, unul dintre cele mai ample lansate în 2007, preţurile merg de la 1.100 euro/mp, plus TVA, pentru suprafaţa utilă, în cazul apartamentelor scoase la vânzare acum, în faza de proiect.

Proiectul rezidenţial Ansamblul Sala Sporturilor, ce se va ridica pe structura fostelor hale ale fabricii Textila Romat, va avea 154 de apartamente. Termenul de finalizare a fost estimat pentru trimestrul patru al anului 2008, iar în cazul unui apartament finisat, preţul pe metrul pătrat util este de 1.500-1.600 de euro. “Potrivit estimărilor noastre, anul acesta au fost scoase la vânzare în jur de 1.300 de apartamente noi”, spune Lupeanu.

 

Creşteri de 10-300% la terenuri

 

Preţurile terenurilor din Cluj au înregistrat creşteri între 10 şi 300%. “Creşterile diferă foarte mult de zonă şi de proiectele în derulare. Evoluţii semnificative s-au înregistrat la periferie, iar de procente mari vorbim în cazul terenurilor unde iniţial preţurile erau foarte jos”, spune Lupeanu.

Bulevardul Muncii, zonele din vecinătatea viitoarelor cartiere Lomb şi Tineretului sau terenurile de lângă Polus Center şi Iulius Mall sunt cele unde s-au înregistrat creşteri semnificative, iar în Jucu, localitatea viitoarei fabrici Nokia, există creşteri de preţuri de la 5-10 euro la 80 euro/mp.

 “Preţurile terenurilor au cunoscut încă din primele luni ale anului cea mai mare majorare din ultima perioadă - 25%. Avântul pe care l-au luat preţurile nu se raportează la puterea de cumpărare a românilor, dar depinde de zona în care este situat terenul”, spun reprezentanţii Edil.

 Dacă un metru pătrat de teren în zona pieţelor Mihai Viteazu şi Unirii se vinde cu 1.000-1500 de euro, în Andrei Mureşanu, Gheorgheni şi Grigorescu poate atinge 400-600 de euro/mp, iar în Zorilor între 300 şi 1.800 de euro/mp.

Dezvoltatorii imobiliari adaugă la motivele de creştere a preţurilor, pe lângă cererea din piaţă, creşterea costurilor de construcţie. “în cazul nostru (proiectul Bella Park din cartierul Bună Ziua – n. red.), este vorba mai ales de faptul că proiectul a evoluat, iar condiţiile de cumpărare sunt altele. Preţurile materialelor de construcţie au crescut.

Există producători ce le majorează în anumite perioade chiar cu până la 8%. Costurile cu mâna de lucru au crescut şi ele. Se construieşte tot mai mult şi devine mai greu să găseşti oameni”, Diana Calfa, de la Casa Real Estate, dezvoltator a mai multor ansambluri de locuinţe în Bună Ziua.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.