Autostrada care trece Carpații costă 1,5 miliarde de euro. Cât toată Autostrada Transilvania la început

Autostrada care trece Carpații costă 1,5 miliarde de euro. Cât toată Autostrada Transilvania la început
Porțiunea de autostradă Ploiești – Brașov, cea care va lega magistrala Brașov – Borș la șoseaua de mare viteză București – Ploiești, are un preț estimat de 1,5 miliarde de euro, cât era prevăzut inițial pentru toată Autostrada Transilvania.

Ministerul Transporturilor (MT) a organizat prima dezbatere publică pe tema termenilor de referință pentru evaluarea impactului asupra mediului și social, termeni publicați pe site-ul instituției. Proiectul este compus din două sectoare cu caracteristici de proiectare și construcție diferite: Ploiești – Comarnic (câmpie și deal) și Comarnic – Brașov (sector de deal și munte).

Lungimea autostrăzii este de 110 km și are un cost estimat de 1,56 de miliarde de euro, conform Master Planului General de Transport (MPGT) al României. La dezbatere au participat reprezentanții Băncii Mondiale, primarii și președinții consiliilor județene de pe raza teritorială a viitoarei autostrăzi.

Pentru pregătirea și managementul proiectului a fost constituită o echipă alcătuită din experți din cadrul MT și din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. “Proiectul de autostradă Ploiești – Brașov reprezintă o prioritate în implementarea proiectelor rutiere majore și se regăsește atât în programul de guvernare, cât și în MPGT”, consideră conducerea Ministerului Transporturilor. 

Lucrările la Mureș, întârziate de birocrație

La finele anului trecut, CNAIR a decontat facturi de 2,5 milioane de euro pentru un lot din A3, tronsonul Târgu-Mureș - Câmpia Turzii. Construirea autostrăzii continuă între aceste două localități: trei loturi, de 37 km, ar putea fi finalizate anul acesta. Pe 18 km, respectiv secţiunea 2A, Ogra - Câmpia Turzii, lotul 2, Iernut – Cheţani, lucrează asocierea Astaldi - Max Boegl România - Astalrom - Consitrans. 

Lucrările la Iernut - Cheţani sunt întârziate din cauza obţinerii cu întârziere a acordului de mediu necesar obţinerii autorizaţiei de construire. CNAIR are nevoie exproprieri suplimentare şi de autorizarea lucrărilor de utilităţi. Tronsonul Târgu-Mureș – Câmpia Turzii va contribui la reducerea timpului de deplasare de la 62 la 36 de minute, potrivit CNAIR. Valoarea proiectului este de 1,82 miliarde de lei, majoritatea banilor provenind din fonduri europene.

Statul a reziliat patru contracte

De-a lungul timpului, CNAIR a reziliat mai multe contracte de lucrări pe Autostrada Tranzilvania : Brașov - Borș, constructor Bechtel (2013), Târgu-Mureș - Ungheni, constructori Lemacons, Vega & Arcada (2016), Suplacu de Barcău - Borș, constructor Corsan & Consinit (2016), Nădășelu - Mihăiești, constructori ICM SpA, Viaponte (2017).

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş) a început în 2004, în baza unui contract - estimat inițial la 1,5 miliarde de euro, ulterior ridicat la 2,2 miliarde, iar apoi la 7 miliarde - încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. Contractul a suferit multe modificări, fiind reziliat în 2013. Pentru 12,5% din autostradă statul a plătit Bechtel 1,2 miliarde de euro.

Ulterior s-au dat noi termene de finalizare, ultimul aruncat pe piață fiind 2020. Din șoseaua Brașov - Borș, de 433 km, sunt finalizați doar 52 km, pe tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, construit de Bechtel. În prezent se află în lucru sau în pregătire tronsoanele Gilău - Nădăşelu, Târgu-Mureş - Ogra - Câmpia Turzii, Suplacu de Barcău - Borş.

Odiseea A3. Pariurile miniștrilor, toate pierdute

A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte independente, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km. În MPGT din 2015 mai erau incluse în A3 doar proiectele Comarnic – Brașov și Târgu-Mureș - Borș, legătura Brașov – Târgu-Mureș fiind clasificată doar ca drum transregio, statut inferior celui expres.

Circulabile din A3 sunt acum doar tronsoanele Gilău – Câmpia Turzii (52 km) și București – Ploiești (55 km). Pentru construcția autostrăzii Brașov - Cluj – Borș a existat o pauză de finanțare între anii 2010 și 2014. În 2009, fostul ministrul transporturilor Radu Berceanu, spera că A3 ar putea fi finalizată până în 2014, iar un alt fost ministru, clujeanul Ioan Rus, avansa termenul de 2017. La rândul său, tronsonul Ploiești – Brașov nu a fost încă început, fiind permanent amânat. 

Autostrada Transilvania, date tehnice

Lungime totală: 404 km
Lățime platformă: 26 m
Parte carosabilă: 2 x 7,5 m
Poduri/viaducte: 267
Pasarele: 94
Pasaje rutiere: 58
Noduri rutiere: 16
Excavații: 93 milioane mc
Umplutură: 64 milioane mc
Fundație balast, piatră spartă: 12 milioane mc
Conducte drenaj: 500.000 ml
Asfalt: 7 milioane tone
Piloți: 620.000 m
Beton armat, prefabricat: 3,2 milioane mc

Loading...
Comenteaza