Economie

Banca Mondială a îmbunătățit estimarea de creștere a economiei României

Economia României va înregistra un avans de 4,4% în acest an, față de o expansiune de 3,7% previzionată în ianuarie, a estimat luni Banca Mondială, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale.

De asemenea, instituția financiară internațională a revizuit în creștere cu 0,3% estimările pentru 2018 și 2019, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% și, respectiv, 3,5%.

În timp ce relaxarea fiscală va contribui mai puțin la creșterea economiei României, ea va pune presiune pe deficitele publice și externe, se arată în raportul publicat luni de Banca Mondială.

România își va îndeplini anul acesta ținta de deficit bugetar de 3% din PIB și este posibil ca avansul economiei să depășească estimarea oficială de 5,2%, sprijinită de majorarea salariilor și de reducerile de taxe, a declarat luna trecută ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, într-un interviu acordat Reuters.

În primul trimestru din 2017, România a avut cel mai rapid ritm de creștere din UE, de 5,7%, datorită majorării consumului, iar la sfârșitul lunii aprilie bugetul înregistra un ușor excedent.

Viorel Ștefan a explicat că bugetul ar putea înregistra excedent la sfârșitul primului semestru, ceea ce înseamnă că ținta de deficit de 3% din PIB pentru întregul an va fi cu certitudine îndeplinită.

"Ritmul creșterii din primul trimestru este în general mai lent decât în alte trimestre. Deci datele ne fac să fim optimiști că avansul PIB-ului în 2017 va fi mai mare de 5,2%. Programul nostru de guvernare include reforme structurale, măsuri de stimulare a producției în câteva sectoare, care treptat vor comuta motoarele de creștere a economiei de la consum la producție", a afirmat ministrul Finanțelor Publice.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.