Economie

Banca Transilvania a urcat, Broker a căzut

Bursa a crescut cu 1,36% la debutul şedinţei de joi, urmând traiectoria ascendentă a pieţelor externe, iar acţiunile Băncii Transilvania (BT) au urcat cu 10,38%, în timp ce titlurile Broker s-au prăbuşit cu 14,63%, rămânând fără ordine de cumpărare.

Evoluţia titlurilor BT a fost determinată de informaţia potrivit căreia un grup de acţionari ai instituţiei de credit au cerut eliminarea pragului de deţinere de 5% din capitalul social al băncii. Preşedintele Consiliului de Administraţie al BT, Horia Ciorcilă, a declarat miercuri pentru Mediafax că mai mulţi acţionari care deţin titluri reprezentând mai mult de 5% din capitalul social al instituţiei de credit a cerut scoaterea din actul constitutiv al băncii a prevederii care limita deţinerile la maximum 5%.

La ora 10.13, acţiunile BT erau cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 542.000 de lei, respectiv 41% din rulajul Bursei, de 1,3 milioane de lei. Titlurile erau tranzacţionate la 1,18 lei, preţ cu 10,38% peste ultima cotaţie de miercuri. La polul opus se plasau acţiunile Broker, care s-au prăbuşit chiar de la deschidere, cu 14,63%, la 0,17 lei, pe un rulaj de numai 1.500 de lei. Imediat după deschidere, investitorii nu au mai plasat niciun ordin de cumpărare pentru titlurile firmei de brokeraj.

Acţiunile Broker au revenit la tranzacţionare după ce au absentat timp de patru şedinţe, pentru întrunirea acţionarilor şi a informării investitorilor cu privire la sancţiunile aplicate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) firmei de brokeraj. Administratorii Broker au numit, miercuri, un director general interimar, Florica Venter, după ce CNVM le-a interzis foştilor şefi, Petru Prunea şi Alexandru Ceucă, să mai activeze pentru cinci respectiv trei ani pe piaţa de capital.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.