Economie

Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare

Sute de case şi terenuri ale clujenilor care nu mai pot să îşi achite ratele la credite sunt scoase la vânzare, şi la jumătate de preţ faţă de media pieţei.

Câteva sute de case şi terenuri din Cluj şi din judeţele învecinate sunt scoase de bănci la licitaţie, după ce proprietarii nu şi-au mai putut plăti ratele la împrumuturi. În 90% din cazuri s-a ajuns şi la trei-cinci licitaţii succesive, însă executorii bancari spun că puţini se înghesuie să le cumpere.

Paginile de internet ale băncilor sunt pline de anunţuri de vânzări ale bunurilor executate. Dacă în urmă cu unu-doi ani aceste tranzacţii erau o raritate, acum pe toate site-urile băncilor au apărut secţiuni speciale dedicate executărilor. Nu lipsesc anunţurile pentru judeţul Cluj şi împrejurimi. Cele mai multe cazuri există la Volksbank, Banca Transilvania, Raiffeisen, BRD, iar în toate cazurile preţurile de licitaţie sunt cu mult mai mici decât media pieţei. Volksbank şi-a înfiinţat propria agenţie imobiliară, VB Services, al cărei scop este “să aducă un plus de valoare pachetului de servicii pe care banca îl oferă clienţilor, atât persoane fizice, cât şi companii”. Pentru o datorie neachitată de 166.000 de euro, sucursala Turda a Volksbank a scos la vânzare un apartament cu două camere, de 96 mp, situat în Dej. Preţul de pornire a fost de 28.700 de euro. Cum la primele trei licitaţii nu s-a găsit cumpărător, acum preţul este cu 25% mai mic, de 21.525 de euro.

În cadrul aceluiaşi dosar de executare, sucursala a scos la vânzare un teren de 5.800 mp, situat în zona rezidenţială a Dejului. Preţul de pornire a fost de 133.400 euro, iar acum a ajuns la 100.050 euro. Pentru o datorie de 7.289 de euro pe care nu o mai poate achita, proprietarul unui apartament de trei camere în Mănăştur este pe cale să îşi piardă o parte din locuinţă. În 11 noiembrie, Volksbank va organiza o licitaţie pentru vânzarea unei părţi din apartament. Preţul de pornire este 32.750 de euro, se arată în informaţiile publicate pe site-ul VB Services. În contul unei datorii de 850.000 de euro, banca va mai scoate la licitaţie şi un apartament de 37 mp, situat în centrul Cluj-Napoca, pe strada Memorandumului. Cum aceasta este a cincea încercare de vinde acest imobil, licitaţia porneşte de la 25.000 de euro.

În ciuda preţurilor avantajoase, clienţii nu se înghesuie. “De un an, de când activez în domeniu, nu am vândut absolut nimic. Lumea este reticentă în a cumpăra o proprietate scoasă la licitaţie. Este vorba şi despre contextul economic. Oamenii nu au bani. Nu este vorba despre informare, fiindcă licitaţiile sunt anunţate peste tot, pe site-uri, la primărie, ci despre reticenţă. Pe zona aceasta, din Sibiu până în Maramureş, am avut mai multe executări în 2009 decât anul acesta. Cele mai multe sunt la persoanele fizice”, spune Marius Sin, executor bancar pe lângă Volksbank România. “De cele mai multe ori clienţii nu pot vedea apartamentele scoase la licitaţie deoarece locatarii nu le permit. Încă ţin de acele locuinţe şi speră că nu se vor vinde. Or, nimeni nu cumpără un apartament fără să îl vadă, oricât ar fi de ieftin. În plus, sunt multe proprietăţi din care se vinde numai o cotă-parte – din apartament, din casă. Deşi este legal acest lucru, nimeni nu se duce să cumpere o cameră într-un apartament cu trei camere”, susţine un alt executor.

“Pe fondul unei instabilităţi guvernamentale care se traduce în instabilitate la nivel fiscal, investitorii nu sunt tentaţi să cumpere, aşteptând o perioadă de stabilizare. Nu se fac tranzacţii pentru că investitorii nu sunt siguri dacă preţurile au ajuns «la fundul sacului» sau vor mai scădea. Pentru deblocarea acestui domeniu sunt necesare câteva tranzacţii importante şi de răsunet. Toată lumea aşteaptă să vadă ce se întâmplă şi speră ca alţii să dea startul. Este o problemă de încredere”, este de părere Vasile Godâncă, senior partner la Casa de Insolvenţă Transilvania.


Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.