Economie

Business în tehnologie la Cluj: dai 6% din firmă, primești 25.000 de euro

Un program de accelerare care se adresează startup-urilor românești de tehnologie își va începe din primăvară activitatea la Cluj și la București, două centre importante ale inovației românești.
Publicitate
 

Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor aflate în faza de preaccelerare. Susținerea financiară este acordată prin intermediul parteneriatului exclusiv cu GapMinder, fondul de investiții de capital de risc recent lansat în România. La începutul programului, 15-20 startup-uri vor primi câte 25.000 de euro pentru 6% din companie. 

Ulterior, startup-urile cu cele mai mari șanse de succes vor avea posibilitatea să acceseze o a doua rundă, de până la 75.000 de euro, convertibilă în acțiuni în startup. Sunt invitate să aplice companiile tinere inovatoare, care apreciază că au potențial ridicat de dezvoltare și extindere internațională, din industrii precum software, securitate cibernetică, inteligență artificială, transformare digitală, soluții IT pentru sănătate, soluții pentru agricultură sau financiare.

Programul se va derula pe o perioadă de 10 săptămâni cu sprijinul a 60 de mentori români și străini. Prima rundă va începe pe 31 martie. Acesta include sesiuni intensive de business coaching, mentorat, expertiză în funcție de industria startup-ului, servicii de marketing. Startup-urile vor avea acces la comunități internaționale pentru expunere în piața globală.

Pe durata programului de accelerare, membrii echipei Techcelerator vor facilita întâlniri între startup-urile participante și potențiali investitori și parteneri de afaceri cu ajutorul cărora firmele la început de drum își pot testa produsele sau încheia parteneriate strategice. Startup-urile care vor dovedi cel mai mare potențial de creștere vor continua să fie monitorizate de către GapMinder, fiind luate în considerare pentru runde ulterioare de finanțare.  

"Techcelerator este un program nou, dar avem în spate experiența dobândită anterior, în programe de accelerare similare. Doi parteneri din GapMinder sunt dintre cei care au fondat cu patru ani în urmă două acceleratoare cunoscute, RICAP (București) și SprintPoint (Cluj-Napoca). Membrii Techcelerator au experiență internațională în susținerea antreprenoriatului, au lucrat în acceleratoare de afaceri din Europa și au fost parte din echipele celor două acceleratoare locale amintite.

Ingredientul cel mai important care aduce noutate este că suntem primul program de accelerare din România  în care startup-urile primesc și finanțare, pe lângă celelalte beneficii de accelerare și accesul la rețele extinse de contacte. Toate acestea vor transforma rapid startup-urile participante de la nivelul de proiect la cel de afacere bine închegată”, a declarat Cristian Dascălu, asociat în GapMinder.

“Techcelerator este un program ideal pentru cei care vor să își dezvolte o afacere cu potențial internațional. Am pregătit un program intens de mentorat în timpul căruia fondatorii și echipele lor vor lucra cu experți din industriile relevante pentru business-ul lor”, spune Cristina Țoncu, manager al Techcelerator.

Startup-urile interesate să participe la prima rundă se vor putea înscrie până în 11 martie. În program sunt invitate să aplice atât companii, cât și persoane fizice cu idei de dezvoltare a unor tehnologii inovatoare care își vor înregistra firma dacă vor fi selectate în program.

GapMinder este un fond de investiții de capital de risc care vizează startup-uri inovatoare din România aflate la prima rundă de investiții sau în faza de accelerare. Este primul fond de capital de risc creat ca urmare a selecției derulate de Fondul European de Investiții, fiind finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

RICAP a fost fondat în București de către profesioniști în consultanță în management și suporteri ai ecosistemului local de startup-uri. Acesta are 48 de companii alumni care au fost sprijinite în trei serii de accelerare.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.