Economie

Căminele private: condiţii mai bune, dar pe bani mai mulţi

Studenţii clujeni au şi în acest an peste 700 de locuri în căminele private din municipiu, unde preţurile se situează între 300 şi 500 de lei lunar.
Publicitate

 

 

Studenţii clujeni care nu reuşesc să obţină un loc în căminele universităţilor locale au şi altă opţiune în afara locuitului în chirie: căminele private. Aici, condiţiile oferite sunt bune, iar preţurile, deşi se dovedesc mai mari decât în căminele de stat, sunt mai accesibile decât chiria cerută de proprietarii de apartamente.

 

Diana, de 23 de ani, a locuit, anul universitar precedent, în căminul privat aparţinând firmei Transgex şi care este situat pe strada Buftea numărul 7 din cartierul Mărăşti. “Am avut o cameră cu patru paturi, internet, baie în cameră, cu termopane şi parchet laminat. Dulapurile şi spaţiul erau destul de mici. Oficiul se afla la capătul coridorului”, a povestit Diana.

 

Lunar, ea a plătit o chirie de 315 lei. Adrian,  25 de ani, locuieşte în căminul privat de pe strada Piezişă nr.19, la al cărui parter se află Booha Bar. “Stau de un an şi ceva aici, iar condiţiile sunt bune. Tariful este mai mare decât în căminele de stat, în jur de 300 de lei. Camerele sunt pentru două persoane şi la nivel de hotel de trei stele. Avem bucătărie şi baie înăuntru”, a explicat Adrian. încăperea în care locuieşte are 20 de metri pătraţi. “în banii pe care îi plătim avem inclus cablu şi internet. întreţinerea o plătim separat”, a precizat tânărul.

 

Un cămin disponibil studenţilor este cel al Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Cluj de pe strada Nicolae Cristea. “Avem un complex de 120 de locuri, cu câte două persoane în cameră. Chiria costă câte 500 de lei de persoană, bani în care intră şi utilităţile. Camerele au baie proprie, iar pentru internet şi cablu fiecare trebuie să îşi facă contract”, a declarat Constantin Răduţă, directorul DJT. Căminul are şi un regulament strict. Vizitele se primesc până la ora 22:00, numai rudele de gradul I ale chiriaşilor având voie să  rămână peste noapte în cămin.

 

Pe locul doi în ceea ce priveşte preţul de cazare de persoană se află societatea IFCAR, care deţine un cămin privat pe strada Cojocnei nr. 93-97. “Avem 200 de locuri în cămin, iar chiria este de 380 lei de persoană. Stau câte doi în cameră, au internet şi cablu. Baia, duşurile şi bucătăria se află pe coridor”, au declarat reprezentanţii firmei.

 

Căminul de pe strada Buftea aparţinând firmei Transgex se află pe locul trei în privinţa chiriei cerute studenţilor. “ Avem 370 de locuri în camere de patru persoane. Preţul este de 330  de lei pe lună, la care se adaugă o taxă de înscriere de 10 lei şi o garanţie de 350 lei. Fiecare cameră are două paturi supraetajate, două dulapuri, o masă de trei persoane şi una pentru o persoană, o încăpere pentru duş şi o alta unde se află o chiuvetă şi toaleta”, a declarat Papp Antranic, economistul firmei Transgex.

 

La fiecare 19 camere pe coridor se află o sală de lectură şi un oficiu dotat cu plită electrică, masă şi cuptor. “în preţul pe care îl cerem e inclusă apa caldă, rece şi încălzirea. înscrierile în cămin o să le începem la sfârşitul lunii august”, a explicat Papp. Căminul este şi foarte bine supravegheat.  “Vizitatorii au acces până la ora 22:00. Avem pază şi supraveghere video”, a precizat Papp. Reprezentanţii căminului de pe strada Piezişă nr. 19 nu au putut fi contactaţi. Acolo, studenţii pot închiria opt camere de câte două persoane.

 

Căminul Transporturi

 

Instituţia ce aparţine Colegiului de Transporturi “Transilvania” ar putea să nu mai fie închiriată din acest an. “Deocamdată, nu pot să spun dacă va mai fi disponibil pentru cazare. O parte din cămin îl folosim pentru elevii noştri. Acum, astăzi, căminul nu este pentru cazare”, a declarat Dorina Ancău, directorul liceului. Clădirea avea, anul trecut, 600 de locuri, iar chiriaşii plăteau 260 de lei lunar.

 

Centru de bowling transformat în garsoniere

 

Beyfin intenţionează să schimbe destinaţia centrului de bowling din Mărăşti. “Vrem să transformăm centrul de bowling într-un loc cu garsoniere pentru studenţi pe care să le vindem. Deocamdată, suntem la stadiul de idee şi avem certificate de urbanism.

 

Vor fi în jur de 30 de garsoniere de un confort mai ridicat decât un cămin. Clădirea pe care o avem are un spaţiu de 1.000 de metri pătraţi şi cu posibilitate de supraetajare de încă 1.000 de metri pătraţi. în plus, mai există un teren de 2.100 de metri pătraţi şi parcare. Toate lucrurile astea nu vor fi realizate până la începutul acestui an universitar, poate la următorul”, a declarat Augustin Abrudan, directorul Beyfin.

 


 

Publicitate

Comentarii

Camin

thumb down thumb up
marţi, 7 septembrie 2010, 23:51
de Alexandra

AS dorii si eu numere de telefon de la aceste camine.VA multumesc
raspunde

camin

thumb down thumb up
sâmbătă, 18 septembrie 2010, 16:35
de Mihaela

as dori si eu datele de cintact de la toate aceste camine.va multumesc
raspunde

camin

thumb down thumb up
duminică, 19 septembrie 2010, 22:29
de Denisa

va rog imi trimiteti si mie datele de contact de la toate aceste camine
raspunde

Nr de lelefon si adresa

thumb down thumb up
miercuri, 22 septembrie 2010, 10:27
de d@ny

Va rof frumos sa-mi binevoiti a-mi spune nr de telefon al acestui camin si adresa acestuia VA multumesc
raspunde

Camin Transgex

thumb down thumb up
marţi, 10 mai 2011, 16:19
de Bogdan

As avea si eu o intrebare, unde e sala de lectura de la fiecare etaj? si unde sunt masa si cuptorul din oficiu? :))) ca eu unul cat am stat acolo, nu le-am gasit
raspunde

Am fost zilele astea pe acolo

thumb down thumb up
marţi, 20 septembrie 2011, 17:41
de Daiana

Sunt interesata de un loc in care sa stau,in timpul facultatii si am fost la caminul acela privat de langa brd, ieri.Sala de lectura nu am vazut-o dar masa si cuptor cu microunde erau in oficiu. Zici ca ai stat acolo? regulile sunt chiar asa stricte cum zic ei? sau ai voie cu musafiri peste noapte? a fost vre-o petrecere in camin?
raspunde

Transgex

thumb down thumb up
miercuri, 18 ianuarie 2012, 21:16
de mihai

sa nu va duceti la Transgex pt k e scump si nu sunt conditii:e frig iarna,e galagie mereu nu poti dormi sau invata si sa nu mai zicem de internet care e groaznic.
raspunde

Transgex

thumb down thumb up
miercuri, 18 ianuarie 2012, 21:16
de mihai

sa nu va duceti la Transgex pt k e scump si nu sunt conditii:e frig iarna,e galagie mereu nu poti dormi sau invata si sa nu mai zicem de internet care e groaznic.
raspunde

camin privat

thumb down thumb up
duminică, 29 iulie 2012, 09:34
de cami

as dori informatii despre conditiile la caminele private din Cluj..unde este c3el mai ok?au cantina?si un nr de contact daca se poate......sunt din Dambovita!! ms
raspunde

Camin privat deasupra la Booha

thumb down thumb up
joi, 4 iulie 2013, 18:56
de Brigi

Cine are un nr de tel de la caminul de pe str. Piezisa nr. 19?
raspunde

Camin privat deasupra la Booha

thumb down thumb up
joi, 4 iulie 2013, 18:56
de Brigi

Cine are un nr de tel de la caminul de pe str. Piezisa nr. 19?
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.