Economie

Ce mai rămâne după Flacăra

Societăţile rezultate din divizarea fostei fabrici Flacăra (foto) îşi vor restructura activitatea după ce compania Jolidon Cluj a preluat producţia, iar germanii de la LBBW Immobilien au cumpărat terenul.

Pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a LCS Club, stabilită pentru 3 septembrie, figurează aprobarea bilanţurilor de lichidare a societăţii. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru LCS Comercial, lichidator desemnat fiind GRP IPURL.

 

Potrivit lui Vasile Leordean, asociat în grupul Leotex-LCS, rămân active LCS Imobiliar şi LCS Edil, care vor continua activităţile viabile, imobiliare şi de investiţii, mai precis “orice în afară de producţia de confecţii”. “Continuăm activităţile noastre de comerţ, de închiriere de spaţii. După ce încheiem şi demersurile de lichidare, vom vedea ce investiţii mai putem face. Nu mai avem terenuri, dar s-ar putea să intrăm în proiecte cu alţi investitori. Vom avea mai multe date după 3 septembrie”, a declarat Leordean.   

 

în urma divizării LCS Conf (fosta Flacăra), în 2006, au rezultat LCS Conf, LCS Imobiliar şi LCS Comercial. Proprietarul societăţii Jolidon Cluj, Gabriel Cîrlig, a anunţat în decembrie 2006 că a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni la LCS Conf.

 

Omul de afaceri a preluat activitatea productivă şi pe cei 1.100 de angajaţi, dar nu şi activele imobiliare, ce au rămas în administrarea lui Leordean. în martie 2008, LBBW Immobilien a confirmat preluarea terenului de 18.000 mp, printr-o tranzacţie care s-a ridicat la 18 milioane de euro, spun surse din piaţă. Proiectul imobiliar ce ar fi trebuit să se ridice pe locul fostei fabrici de confecţii încă nu a fost demarat.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.