Economie

Cel mai mare producător de software business are centru la Cluj VIDEO

Cel mai mare producător de software şi de tehnologie pentru afaceri la nivel mondial şi-a deschis un centru de consultanţă la Cluj. Momentan, centrul companiei SAP din Cluj are 30 de angajaţi, dar îşi va tripla efectivele până la sfârştiul anului. SAP este o companie germană care oferă soluţii software pentru afaceri, concurent la nivel mondial cu IBM, HP sau Microsoft. Vicepreşedintele companiei, a explicat pentru Realitatea TV de ce a ales Clujul şi ce caută la viitorii angajaţi.
Publicitate

Vicepreşedintele SAP şi director al centrelor de consultanţă din Europa, Stefan Breulmann, spune că se caută în special oameni cu experienţă, dar nu neapărat într-o firmă IT. Domeniile de interes sunt logistic, al producţiei, al transportului şi oameni care cunosc foarte bine procesele de business.

"Întotdeauna este un avantaj dacă oamenii au experienţă în vieţile lor profesionale, fie că au fost în zona de business sau într-o companie IT. Căutăm atât absolvenţi, cât şi oameni cu background profesional în toate zonele din moment ce SAP, cu aplicaţiile şi partea de analiză, acoperă un spectru larg de oportunităţi şi o varietate de industrii", a spus Ştefan Breulmann, vicepreşedinte SAP.

Un sfert dintre posturi vor fi ocupate de proaspăt absolvenţi. De asemenea, aceştia pot fi de la facultăţi diverse.

"Poate fi de la business, Resurse Umane, Economie, Matematică, Fizică, Chimie, Biologie evident că ştiinţele exacte sunt mai potrivite. Evident că dacă lucrezi pentru SAP trebuie să ai afinitate pentru IT, pentru software", a spus Ştefan Breulmann.

Acum în centrul SAP Cluj lucreează 30 de oameni, iar până la sfârşitul anului vor fi 90. Numărul lor se va mări în 2015 la 125. Angajaţii oferă consultanţă altor companii care beneficiază de soluţiile software ale SAP.

 

Primul centru de consultanţă SAP s-a deschi acum 3 ani în Bucureşti, după care a urmat Timişoara şi acum Cluj-

"Trebuie să mergem unde sunt tineri, unde putem găsi cei mai buni consultanţi de pe piaţă, unde putem pregăti cei mai buni absolvenţi, iar Cluj pentru noi evident este o alegere naturală", mai spun reprezentanţii SAP.

Centrele din România, alături de cel din Lisabona, Portugalia, deservesc clienţi din Europan, Orientul Mijlociu şi Africa. La ultimul eveniment al companiei, de acum patru săptămâni, în Portugalia au fost mai mult de 300 de consultanţi. Centrul SAP din Cluj funcţionează în clădirea de birouri care a luat locul foste fabrici de dulciuri Feleacu din cartierul Mărăşti.

 

Publicitate