Economie

Cele mai profitabile companii ale Clujului

Clasamentul este condus de o societate bancară. Printre companiile cu cele mai mari profituri înregistrate în anul încheiat se numără Bechtel, constructorul bucăţii de 52 de km a Autostrăzii Transilvania şi principalul său subcontractor.
Publicitate

Şase dintre companiile din Top 10 în funcţie de profitul brut înregistrat în 2012 se regăsesc şi în clasamentul celor mai puternice companii cu sediu în Cluj în funcţie de cifra de afaceri. Clasamentul cu primele companii din judeţ în funcţie de profitul brut a fost transmis, pentru ZIUA de CLUJ, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Datele privind cifrele de afaceri, profitul brut (exprimate în lei) şi numărul de salariaţi sunt cele declarate la Ministerul Finanţelor Publice.

1. Banca Transilvania
2012 (lei) 2011(lei)
Numerar şi echivalente 5.576.290.460 4.546.532.080
Împrumuturi şi creanţe 15.457.480.980 14.035.289.740
Active 29.572.044.797 25.817.846.204
Datorii 26.877.106.835 23.498.042.031
Capital social 1.989.543.453 1.860.159.106
Capitaluri proprii 2.694.937.962 2.319.804.173
Venituri din dobânzi 2.012.404.671 1.804.239.000
Cheltuieli cu dobânzi 1.074.535.532 932.360.430
Venituri din dobânzi 937.869.139 871.878.570
Venituri din comisioane 424.700.065 389.274.580
Venituri operaţionale 1.536.545.990 1.402.666.670
Cheltuieli operaţionale 1.195.786.613 1.124.423.140
Rezultat brut 340.759.377 278.243.530
Rezultat net 320.431.880 228.546.990
Sursa: BVB

Grupul financiar cu sediu în Cluj deschide clasamentul celor mai profitabile companii locale. „Rezultatele financiare din anul care a trecut au fost obţinute în pofida unei volatilităţi pronunţate şi a multiplelor incertitudini ale mediului economic local şi european. Vom propune acţionarilor noştri capitalizarea profitului obţinut pentru a putea continua creşterea băncii şi susţinerea economiei româneşti. În 2013, vom continua să ne uităm cu atenţie la optimizarea modelului nostru de business, la creşterea eficienţei pe toate planurile şi mai ales la controlul strict al riscurilor pe care ni le vom asuma. Rămâne prioritară pentru noi creşterea atât a valorii, cât şi a cotei de piaţă", a anunţat ca strategie preşedintele BT Horia Ciorcilă, după anunţarea rezultatelor din 2012. În primul trimestru al anului în curs, profitul operaţional a ajuns la 176 de milioane de lei, menţinându-se la acelaşi nivel cu rezultatele trimestrului IV din 2012, conform datelor anunţate de reprezentanţii băncii. Profitul brut a fost de 100 de milioane de lei, faţă de 108,5 milioane.

2. Terapia
2012
Cifră afaceri: 471.499.015
Profit brut: 111.358.574
Salariaţi: 783
2011
Cifră afaceri: 421.239.266
Profit: 119.693.666
Salariaţi: 667
Producătorul de medicamente cu acţionari japonezi Terapia Ranbaxy are în derulare în acest an un program de investiţii pe platforma de la Cluj care include un nou centru logistic, dar şi un centru pentru activităţi de cercetare-dezvoltare. De asemenea, Clujul este unul dintre oraşele analizate pentru o nouă fabrică a grupului. În acest moment, cele mai importante pieţe pentru compania sunt Rusia, Ucraina, Germania, Marea Britanie şi Franţa. Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producător de medicamente din India, a preluat în 2006 96,7% din acţiunile Terapia, pentru 324 de milioane de dolari, iar în 2008, grupul japonez farmaceutic Daiichi Sankyo a devenit acţionar majoritar al Ranbaxy Laboratories.

3. MOL România Petroleum Products

2012
Cifră afaceri: 4.147.768.969
Profit brut: 88.029.459
Salariaţi: 188
2011
Cifră afaceri: 3.137.003.249
Profit brut: 1.418.288
Pierdere netă: 13.397.874
Salariaţi: 176

Parte a unui grup multinaţional cu sediu în Budapesta, a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de lei, clasându-se pe primul loc în topul companiilor cu sediu în Cluj după cifra de afaceri. În paralel cu plusul de 1 miliard de lei în afaceri, a reuşit să sară de la o pierdere de 13,4 milioane de lei în 2011 la un profit de 76,1 milioane. După cum a explicat conducerea din România a companiei, MOL a avut o activitate operaţională profitabilă şi în 2011, însă profitul contabil a fost negativ ca urmare a unei amenzi primite de la Consiliul Concurenţei. Vânzările pe segmentul produselor petroliere au crescut în 2012 în volum cu 4%, iar compania a ajuns la finele anului trecut la o cotă de piaţă de peste 12%. Reţeaua de benzinării are 138 de staţii.

4. Electrica Distribuţie Transilvania Nord
2012
Cifră afaceri: 571.123.403
Profit: 66.356.915
Salariaţi: 2.023
2011
Cifră afaceri: 535.412.637
Profit: 38.762.412
Salariaţi: 2.016

Compania de stat cu peste 2.000 de salariaţi şi-a crescut faţă de 2011 cifra de afaceri, profitul şi numărul mediu de salariaţi. Electrica Distribuţie Transilvania Nord asigură distribuţia energiei electrice pentru 1,1 milioane de consumatori, clienţi ai furnizorilor de energie electrică licenţiaţi de Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei, cei mai mulţi fiind la Cluj: 336.664.

5. EnergoBit
2012
Cifră afaceri: 399.831.278
Profit brut 63.181.035
Salariaţi: 220
2011
Cifră afaceri: 386.956.309
Profit: 49.408.874
Salariaţi: 184

Pe locul următor se află o companie parte a grupului EnergoBit, al cărui control a fost preluat la finalul anului trecut de un fond de investiţii polonez, în una dintre marile tranzacţii ale lui 2012. Grupul EnergoBit, unul din liderii naţionali în soluţii de electricitate, a anunţat în decembrie că a încheiat oficial parteneriatul de dezvoltare cu doi investitori: Innova Capital, care devine acţionar majoritar al grupului, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Cei trei antreprenori locali care au fondat compania (vicepreşedinţii Ştefan Gadola, Ioan Socea şi Peter Pal) au rămas în acţionariat. O altă societatea membră a conglomeratului se află în top, EnergoBit Group. „În 2013 estimăm să realizăm rezultate cel puţin la fel de bune ca cele din 2012. Avem contracte serioase în domeniul proiectelor eoliene şi ne extindem activităţile", a declarat Gadola.

6. Emerson
2012
Cifră afaceri 309.826.460
Profit 48.306.526
Salariaţi 1.313
2011
Cifră afaceri 205.770.924
Profit 31.260.545
Salariaţi: 698
Unul dintre cei mai importanţi investitori străini ai Clujului, grupul american Emerson se situează pe locul 9 în topul companiilor cu sediu în judeţ după cifra de afaceri şi a ajuns ceva mai în faţă, pe locul 6, în funcţie de profitul brut din 2012. Afacerile din România ale grupului american Emerson au urcat anul trecut cu 104 milioane de lei faţă de 2011, profitul brut a crescut de la 31 de milioane la 48 de milioane, iar numărul de salariaţi aproape s-a dublat. Pentru 2013, conducerea grupului a anunţat trecerea pragului de 2.000 de angajaţi şi dezvoltarea campusului din Tetarom II, de pe Bulevardul Muncii. Astfel, în acest an ar urma să înceapă şantierul pentru un complex de birouri şi producţie pentru ultima suprafaţă de teren disponibilă în parcul din Bulevardul Muncii.

7. Bechtel
2012
Cifră de afaceri: 60.248.729
Profit: 27.572.194
Salariaţi: 425
2011
Cifră de afaceri: 96.743.017
Profit: 307.095.146
Salariaţi: 439

Declarat ca fiind unul dintre cele mai păguboase contracte încheiate de statul român în ultimii ani, acordul cu fostul constructor a adus afaceri de zeci de milioane de lei în 2012 pentru Bechtel. Profitul brut cu care a încheiat societatea cu sediu în Cluj 2012 a fost de 27,5 milioane de lei, faţă de 307 milioane în anul precedent. La finalul lunii mai, ministrul delegat Dan Şova a anunţat că a fost reziliat contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro. Proiectul autostrăzii Braşov-Borş a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012. Din proiectul de 415 km pe hârtie, în teren au fost executaţi doar 52 km.

8. Enka România
2012
Cifră de afaceri: 75.928.363
Profit 27.475.180
Salariaţi: 2
2011
Cifră de afaceri: 104.888.838
Profit: 307.038.766
Salariaţi:

Pe locul următor în topul de profituri în 2012 se află o societate parte a grupului turc Enka, principalul subcontractor al americanilor de la Bechtel pentru proiectul Autostrăzii Transilvania. Aceasta avea în 2012 doar doi salariaţi, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

9. Compania de Apă Someş
2012
Cifră de afaceri: 142.703.117
Profit: 23.052.581
Salariaţi: 1.767
2011
Cifră de afaceri: 126.197.090
Profit: 15.366.582
Salariaţi: 1.711

Compania de Apă Someş, furnizor public de servicii de apă şi canalizare care are în derulare o serie de proiecte cu bani europeni, deserveşte judeţele Cluj şi Sălaj. Cu 1.767 salariaţi, a încheiat anul 2012 cu un profit de 23 de milioane de lei.

10. Rondocarton
2012
Cifră de afaceri: 247.622.698
Profit: 21.268.955
Salariaţi: 256
2011
Cifră de afaceri: 227136348
Profit: 5.229.143
Salariaţi: 256

Top 10 este închis de compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, care deţine o fabrică de carton ondulat la Apahida. Aceasta a realizat un profit brut de 21 milioane de lei în anul încheiat.

 

Publicitate

Comentarii

cind preturile le faci tu dupa.....

thumb down thumb up
marţi, 17 septembrie 2013, 08:37
de muresan ion

propriile dorinte atunci poti fi ,,profitabil"....ce cauta in acest clasament electrica si compania de apa ???? pai astia pun preturi dupa cum ii taie capul n-au nici-o treaba cu piata libera....cit stabilesc securoii atat ii pretul si prostii platesc...vezi cazul lui ceataras...asta vinde apa mai scump ca palinca pe care o are in cap ....dar deee este herr doooctor,nu , ce mai....baietasul o raspuns tot timpul la ordinul securoilor si isi mentine scaunul....acuma angajeaza in companie toate *****le si amantele ,actiiviste si activistii politici mai ales fsn-isti,nevestele angajatilor care dau cu ciocul si aduc daruri la imparat...si uite -asa cetaras are 1700 de imberbi pe care-i suge la propriu...in mod normal o astfel de companie ar trebui sa aiba maximum 300 de angajati...dar deee la stat este bine sa fii angajat si sa mai fii si ....,,profitabil"...
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.