Economie

Cluj-Napoca, lider la atragerea de fonduri europene. Despre câţi bani este vorba

Cluj-Napoca a fost desemnat drept cel mai activ pol de creştere din România, în baza unui studiu realizat de către compania de consultanţă KPMG şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional.

Totodată, municipiul a fost desemnat exemplu de bună practică la nivel european, privind felul în care s-a reuşit absorbţia finanţărilor alocate polilor de creştere.

„Este o recunoaştere a eforturilor pe care întreaga administraţie locală le-a depus în vederea maximizării tuturor şanselor de a atrage bani pentru Cluj-Napoca, aceasta fiind strategia prin care am reuşit să ne diferenţiem calitativ în procesul de absorbţie a finanţărilor nerambursabile şi pe care o vom aborda şi în perioada de finanţare următoare, 2014-2020", a explicat primarul Emil Boc.

Situaţia proiectelor

- pe axa 1.1 - dedicată polilor de creştere:

Până în prezent, valoarea efectiv rambursată către municipiu se ridică la suma de 170,4 milioane de lei (38 milioane de euro), din care 110,1 milioane de lei de la Uniunea Europeană şi 60,6 milioane de lei contribuţia de la bugetul de stat.

- din alte surse de finanţare nerambursabile, respectiv alte programe nerembursabile decât cele dedicate polilor de creşete sau alte surse de finanţare decât cele europene:

Total - 171,2 milioane de euro

Grad contractare - 130,9 milioane euro

Grad depunere - 40,3 milioane euro

Publicitate

Comentarii

cnb

thumb down thumb up
joi, 24 aprilie 2014, 20:32
de iom

Unde suntsti postaci pontaxatorului, a-ti mutit dormitii in post.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.