Economie

Clujul ridică valoarea bursei din România. Vezi TOPURILE BVB

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un prim trimestru cu noi maxime pe piața de capital naţională. Trei companii din ţara noastră, Banca Transilvania, Romgaz şi Petrom, se încadrează deja la statutul de piaţă emergentă, la care România aspiră să fie inclusă, susţin experţii internaţionali.

„Trei companii îndeplinesc criteriile MSCI de upgrade la statutul de piață emergentă. Romgaz, Petrom și BT îndeplinesc atât criteriile legate de dimensiune și free float, cât și de valoarea de tranzacționare. Cu cât este mai mare valoarea free float-ului și cu cât crește valoarea de tranzacționare, cu atât mai mult investitorii vor spune da, piața de capital din România este una emergentă”, a declarat Carsten Hesse, strateg în cadrul grupului Berenberg. 
 
„Faptul că am avut cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană (UE) și că am avut o rată de creștere peste cea mai mare piață din regiune, Polonia, reprezintă un semnal puternic pe care investitorii îl au în legătură cu evoluția pieței de capital românești”, afirmă directorul bursei, Ludwik Sobolewski.
 
„Așteptările investitorilor privind politica de dividende, evoluția macroeconomică pozitivă cu mult peste creșterea economică din UE, faptul că piața locală e tot mai aproape să fie promovată la statutul de piață emergentă de FTSE Russell și că trei companii îndeplinesc deja criteriile MSCI arată că suntem pe drumul în care România contează din ce în ce mai mult în regiune”, spune Lucian Anghel, președintele BVB. 

Cea mai bună evoluţie din UE la debut de an

Valoarea de tranzacționare înregistrată în piața reglementată la vedere a depășit în martie 1,2 miliarde de lei, nivel dublu comparativ cu aceeaşi lună din 2016. Cea medie zilnică de tranzacționare pe acțiuni s-a dublat, de la 5,5 la 11,5 milioane de euro. La nivelul primelor trei luni, valoarea medie zilnică a fost de 9,6 milioane euro, în creștere cu 61% față de primul trimestru al anului anterior. 
 
În perioada ianuarie-martie 2017 s-a înregistrat cel mai bun prim trimestru din ultimii şapte ani în privinţa numărului de tranzacții (212.000). Un alt maxim atins a fost la valoarea de tranzacționare pe piața reglementată. Cu 2,4 miliarde de lei, BVB a avut cel mai bun prim trimestru din ultimii şase ani. 

Indicele BET-TR, care include companiile din indicele principal BET și dividendele acordate de acestea, a trecut pentru prima dată de 10.000 de puncte, cu un avans de 15% de la începutul anului. BET a închis pe plus 36 de ședințe în primele trei luni. Evoluția BET, indicele care măsoară cele mai lichide companii listate, a crescut cu 14% în trimestrul I, cea mai bună evoluție din UE.

Top tranzacţii
 
1. Fondul Proprietatea................469 mil. lei
2. Banca Transilvania..................182 mil. lei
3. Romgaz................................93 mil. lei
4. BRD-GSG...............................81 mil. lei
5. Transgaz...............................68 mil. lei
 
Top creşteri
 
1. Oil Terminal...........................29,2%
2. BRK Financial.........................29,1%
3. Boromir.................................22,6%
4. Electroargeş...........................21,0%
5. Conpet..................................15,7%
 
Top sectoare la bursă
 
1. Intermedieri financiare............861 mld. lei
2. Industria extractivă.................141 mld. lei
3. Transport şi depozitare............98 mld. lei
4. Activităţi profesionale...............52 mld. lei
5. Producţie, furnizare energie......27 mld. lei
 
Top capitalizare bursieră
 
1. Erste Group Bank........................59,9 mld. lei
2. OMV Petrom...............................17,1 mld. lei
3. New Europe................................16,3 mld. lei
4. Romgaz.....................................11,7 mld. lei
5. Banca Transilvania.......................9,6 mld. lei
 
Sursa: BVB
 

Indicele principal în trimestrul I 
 
România.......................................+13,89
Polonia.........................................+11,71
Bulgaria........................................+8,11
Cehia...........................................+6,46
Ungaria........................................-1,15
 
Sursa: bursele europene

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.