Economie

Cum s-au scumpit apartamentele la Cluj în ultimii ani

Municipiul Cluj-Napoca este lider al topului valorilor de piață pentru apartamentele în bloc din marile orașe ale țării, potrivit indicelui imobiliar realizat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Aici prețurile au explodat la finalul anului 2016.

În trimestrul III valorile de piață pentru apartamentele în bloc s-au apreciat față de trimestrul II în majoritatea orașelor mari, conform indicelui realizat pe baza informațiilor strânse în Baza Imobiliară de Garanții (BIG).

Dintre orașele cuprinse în indice (Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara), cele mai mari creșteri s-au înregistrat în primul, unde valorile de piață pe metru pătrat în apartamentele în bloc au urcat în medie cu 3,2%, urmat de Constanța (+2,4%), București (+2,3%), Cluj-Napoca (+0,9%), Timișoara (+0,2%). O scădere s-a înregistrat în Iași, unde proprietățile de acest tip au marcat valori mai mici cu 2%.

Clujul are cele mai scumpe apartamente din țară

Cinci din șase sectoare ale capitalei au înregistrat în trimestrul III creșteri ale valorilor de piață pe metru pătrat pentru acest tip de proprietăți analizate. După șapte trimestre de aprecieri consecutive, apartamentele în bloc din sectorul 2 au consemnat o creștere de 7,9%. Pe plus au ieșit sectoarele 1 (+4,1%), 6 (+2,7%), 4 (+2%) și 5 (+1,6%), iar o scădere ușoară s-a înregistrat în sectorul 3, de -0,9%.

Top 3 al orașelor cu cele mai mari valori de piață pe metru pătrat pentru acest an la apartamentele în bloc s-a păstrat constant pe parcursul celor trei trimestre, Clujul fiind în fruntea clasamentului, urmat de București și de Timișoara. În trimestrul III, mediana valorilor de piață pe metru pătrat estimată de evaluatorii autorizați pentru o astfel de proprietate imobiliară a urcat în Cluj la 1.272 euro/mp, în București, la 1.114 euro/ mp și în Timișoara, la 1.050 euro/mp.

Patru trimestre consecutive de creștere a prețurilor

În sectoarele capitalei, în trimestrul III cele mai mari valori pentru apartamentele în bloc se înregistrează în sectorul 1 - 1.417 euro/mp, urmat de sectorul 2 - 1.189 euro/mp, sectorul 3 - 1.129 euro/mp, sectorul 6 - 1.096 euro/mp și sectorul 4 - 1.040 euro/mp. Sectorul 5 este singurul în care valoarea pentru apartamentele în bloc a fost sub 1.000 euro/mp în trimestrul III, 986 euro/mp.

”La nivel național, avem deja patru trimestre consecutive de creștere a valorilor de piață pe metru pătrat pentru apartamentele în bloc, dar fără variații semnificative. Ne bucurăm de o piață imobiliară relativ stabilă și foarte lichidă, iar înregistrările rapoartelor de evaluare din BIG sunt un indiciu al tranzacțiilor numeroase pe toate subtipurile de proprietăți”, a precizat Daniel Manațe, președinte ANEVAR în perioada 2016-2017.

Proprietăți evaluate la 4 miliarde de euro

În primele nouă luni din acest an, 94.000 de rapoarte de evaluare a proprietăților imobiliare pentru garantarea împrumutului au fost introduse în BIG. Valoarea de piață a garanțiilor imobiliare estimate de către evaluatorii autorizați în primele trei trimestre se ridică la 18 miliarde de euro.

Din totalul rapoartelor introduse în BIG în primele trei trimestre ale anului, 73.000 au vizat proprietăți rezidențiale, cu o valoare de 5,2 miliarde de euro și 7.300 de rapoarte au vizat proprietăți comerciale, de 5,6 miliarde. Restul rapoartelor de evaluare au fost elaborate pentru terenuri, proprietăți industriale, mixte și agricole. 

ANEVAR are drept scop organizarea, coordonarea şi autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România. Aceasta reprezintă 4.100 de membri titulari persoane fizice şi 520 de companii ce deţin calitatea de membri corporativi.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.