Dăianu, despre ideea de plafonare a dobânzilor la credite: Nu face parte din logica economiei de piaţă

Dăianu, despre ideea de plafonare a dobânzilor la credite: Nu face parte din logica economiei de piaţă
Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie BNR, a declarat, vineri, în legătură cu propunerea legislativă prin care dobânzile la creditele pentru populaţie ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, că măsura nu face parte din logica economiei de piaţă.

„Dobânzile reprezintă, în esenţă, preţul creditului, reflectă condiţii de creditare şi ele depind, printre altele, de întâlnirea cererii cu oferta. Dobânda nu poate să fie limitată prin decret. Putem să ne gândim la un regim de reglementare şi supraveghere a activităţii bancare, ceea ce se şi face în urma învăţăturii transmise de criza financiară astfel încât să se prevină abuzuri, să avem mai multă încredere în furnizorii şi consumatorii de servicii financiare. Repet, a pune un prag, primul caz, a decreta, nu face parte din logica economiei de piaţă. Există, însă, pe de altă parte, un anume motiv pentru care apar asemenea solicitări şi îşi au obârşia în excese, uneori flagrante, ale industriei bancare. În România, mai intervin şi marje care sunt explicate de bănci prin ceea ce numim riscuri de ţară. Observăm că nivelurile, foarte mult timp, au fost considerabil superioare celor practicate în alte ţări, dar ca Banca Centrală să dicteze care să fie nivelul dobânzilor pe piaţă devine un lucru care este certat cu ceea ce înseamnă o economie de piaţă. Băncile, şi noi spunem asta de mult timp, trebuie să fie prietenoase cu clienţii. Băncile trebuie să îşi asume o responsabilitatea pentru lucrurile mai puţin bune, printre care unele au contribuit la necazurile ce au însoţit criza financiară. Clienţii trebuie să fie mai bine informaţi, să caute să se informeze, dar să fie şi informaţi, şi asta intră în ograda băncilor", a declarat Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

"Cât priveşte Banca Centrală, nu poate să impună un preţ al creditului, nu se face nicăieri. Noi avem ratele de politică monetară, care au un rol nu numai de semnal, ghidează mişcarea dobânzilor pe piaţă. Totodată, fac parte din registrul de instrumente al politicii monetare care urmăreşte stabilitatea preţurilor şi asigurarea stabilităţii financiare. Înţeleg insatisfacţia multora, înţeleg necazurile multora, dar nu aşa se poate regla mersul dobânzilor de piaţă", a mai spus Dăianu.

Propunerea legislativă a fost făcută de senatorul liberal Daniel Zamfir. Aceasta prevede modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr 13/201 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, „dobânda convenţională, atât cea remuneratorie, cât şi cea penalizatoarea, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăşi cu mai mult de 50% pe an dobânda legală".

„În raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza şi produce dobânzi doar în baza unei convenţii speciale şi numai prin depăşirea scadenţei cu mai mult de un an", se mai arată în propunerea legislativă.

 

Loading...
Comenteaza