Economie

Datorii în sănătate: 500 milioane lei

Rapoartele pozitive din industria farmaceutică, de creştere cu o treime în bani şi volum, nu se reflectă la nivelul producătorilor de medicamente, a declarat Dragoş Damian, directorul companiei Terapia Ranbaxy.

Creşterile au la bază schimbarea modalităţii de referenţiere a medicamentelor, susţine acesta. În trimestrul IV din 2011 s-a manifestat o tendinţă exagerată a populaţiei de a stoca medicamente, "de teama unor sincope de aprovizionare ca urmare a schimbării regimului de referenţiere. Nu e vorba de o creştere sustenabilă a cererii, ci de stocuri la nivelul consumatorilor, care se vor regăsi ulterior în diminuări ale cererii venite din partea lor. Acest consum a fost făcut în trimestrul IV peste sumele alocate, ceea ce generează noi arierate de peste 500 de milioane de lei", potrivit lui Damian.

(D.E.)

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.