Advertorial De ce este agricultura un business de viitor

De ce este agricultura un business de viitor

Agricultura, tinerii și fondurile europene. În ultimii ani, agricultura a devenit extrem de atractivă pentru tinerii care doresc să facă un business din creșterea animalelor sau din cultura plantelor.

Reprezintă o oportunitate accesarea de fonduri oferite cu generozitate de Uniunea Europeană, care susține și încurajează astfel accesul tinerilor la înființarea de ferme ori de intreprinderi familiale. Astfel, tinerii fermieri, care au până în 40 de ani, pot accesa fonduri europene nerambursabile în valoare de 50.000 de euro/proiect.

Pe lângă prezentarea unui plan de afaceri, a dovezii că dețin exploatări agricole etc, solicitanții trebuie să dețină competențele și aptitudinile profesionale necesare demarării unei afaceri.

Acest lucru se poate obține prin intermediul cursurilor organizate de IC Consulting Cluj-Napoca, furnizor de formare profesională autorizat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației și Autoritatea Națională pentru Calificări, societate manageriată de Camelia Lung de aproape 20 de ani.

Rep: Pe lângă cursurile de calificare pentru ocupația de technician nutriționist orientarea IC Consulting vizează și organizarea de cursuri de formare profesională în domeniul agricol. Care sunt factorii care au stat la baza unei astfel de orientări înspre domeniul agricol?

Camelia Lung: Da, întradevăr IC Consulting organizează și cursuri de calificare profesională pentru ocupațiile lucrător în cultura plantelor și lucrător în creșterea animalelor. Prin aceste cursuri am dorit în primul rând să participăm activ la procesul de formare profesională a resursei umane atât în sectorul vegetal, cât și zootehnic, dar mai ales să venim în sprijinul fermierilor pentru accesarea fondurilor europene și asigurarea inserției corespunzătoare pe piața muncii din România sau din străinătate, în conformitate cu legislația în vigoare.

Interesul manifestat pentru domeniul agricol este reflectat și de numărul mare de absolvenți pe care îi avem până la ora actuală, respectiv circa 300 pentru cursul de lucrător în cultura plantelor, și aproape 400 pentru cel de lucrător în creșterea animalelor.

Rep: Căror persoane li se adresează aceste cursuri și care este motivația acestora pentru a participa la cursurile cu specific agricol, respectiv al cultivării plantelor și creșterii animalelor?

Camelia Lung: Trebuie să recunosc că interesul major al cursanților nostri este reprezentat de accesarea fondurilor europene, absolvirea unui curs de calificare profesională pentru ocupațiile de lucrător în cultura plantelor sau lucrător în creșterea animalelor este o cerință pentru întocmirea proiectelor pentru submăsurile 6.1 -„Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri ”, 6.3 - „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, dar și a altor submăsuri din cadrul PNDR - Programul Național de Dezvoltare Rurală, sau a altor programe de finanțare pentru mediul rural.

Personal am fost surprinsă să constat că de aceste cursuri sunt interesate atât persoane care provin din mediul rural, cât și din mediul urban, și indiferent de nivelul de pregătire pe care îl au, manifestă un interes deosebit pentru a se perfecționa pe segmente definite, având un obiectiv clar stabilit de a-și înființa sau dezvolta o afacere proprie în mediul rural, măsurile pentru instalarea tinerilor fermieri fiind cele mai atractive dintre măsurile de accesare a fondurilor europene. În acest context diploma obținută prin absolvirea unui curs de calificare de lucrător în cultura plantelor sau lucrător în creșterea animalelor servește pentru încadrarea corespunzătoare pe piața muncii, inclusiv inființarea unui P.F.A (persoană fizică autorizată), I.I. (întreprindere individuală), I.F. (întreprindere familială) sau a unei alte forme de organizare juridică în domeniul agricol.

Nu trebuie neglijate nici aspectele sociale aferente încadrării pe piața muncii, iar aici mă refer în special la calitatea de asigurat în sistemul de sănătate sau la contribuțiile la sistemul de pensii, care oferă o siguranță pe viitor persoanelor din mediul rural, care multe din păcate, neavând un loc de muncă nu pot beneficia de astfel de servicii medicale sau pensie. Atrag atenția asupra importanței conștientizării și asumării acestor lucruri, ori sub acest aspect nu trebuie să facem altceva decât să ne gândim la ce am face în cazul unui accident grav, boli sau alte situații neprevăzute ce pot apărea în viața fiecăruia dintre noi. Astfel, fiecare își poate acorda o șansă la o viață mai bună pe viitor !

Rep: Prin urmare, după absolvirea cursurilor organizate de IC Consulting, o persoană poate fi încadrată corespunzător pe piața muncii din România sau din străinătate?

Camelia Lung: Da, așa este. Certificatele de calificare profesională pe care le eliberăm absolvenților noștri sunt recunoscute la nivel național de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiţiei Sociale, dar și în străinătate, ceea ce consituie un avantaj major pentru persoanele care doresc să lucreze legal în ferme pentru producții vegetale sau animale din alte țări; cu alte cuvinte, prin obținerea unui astfel de certificat de calificare și prin apostilare, orice persoană poate fi angajată și încadrată corespunzător beneficiind de contribuții și asigurări medicale în afara granițelor țării noastre. Subliniez faptul că aceste cursuri sunt autorizate de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiţiei Sociale, IC Consulting fiind unul din furnizorii de formare profesională care s-a afirmat în domeniul agricol și agro-alimentar.

Rep: Ce pot învăța persoanele care optează pentru cursurile de lucrător în cultura plantelor și creșterea animalelor?

Camelia Lung: În primul rând învață să fie un bun fermier și să înțeleagă toate aspectele, importanța și impactul activității sale la toate nivele. Orice persoană care desfășoară o activitate, indiferent de nivelul de pregătire, trebuie să conștientizeze importanța și impactul activității sale, în primul rând în ceea ce privește viața sa personală, dar și al modului în care aceasta se răsfrânge la diferite nivele și interferează în diferite domenii. O verigă slabă la nivel global poate distruge întreg procesul sau poate interfera cu alte procese conexe! Activitatea unui fermier în sectorul vegetal sau animal poate avea efecte benefice sau uneori dezastruase asupra sănătății omului sau animalelor, mediului, etc.

Putem să exemplificăm efectele asupra mediului înconjurător al unei erbicidări necorespunzătoare sau al dejecțiilor animaliere ce pot lăsa fără apă potabilă localități unde apa potabilă nu reprezenta o problemă, astfel de situații fiind semnalate și la emisiunile de știri. Pe de altă parte, calitatea și cantitatea produselor de origine vegetală sau animală destinate fie consumului propriu, fie comercializării reprezintă rezultatul final al activității unui fermier. Din acest punct de vedere numărul mare al fermelor de subzistență din țara noastră crează premizele dezvoltării în vederea obținerii unor produse de calitate superioară ecologice sau bio, ceea ce reprezintă o șansă pentru micii fermieri și o calitate mai bună a vieții pentru comunitatea noastră.

Rep: Așadar putem afirma că există o legătură între educație, activitățile agricole și calitatea vieții?

Camelia Lung: Educația este pilonul principal al dezvoltării unei societăți și al calității vieții, iar prin ceea ce producem în sistemul agricol, ceea ce procesăm în sistemul agro-alimentar și ceea ce alegem să consumăm, avem o calitate mai bună sau nu a vieții. Susțin că fermierii necesită o educație holistică cu privire la ceea ce produc, iar alte persoane cu privire la ceea ce consumă.

De ce ne îmbolnăvim atât de des și atât de ușor? De ce incidența bolilor în rândul populației, în special a cancerului este atât de ridicată? De ce în țările foarte dezvoltate există totuși tendința de creștere a consumului de produse ecologice sau bio? Cu siguranță sunt întrebări pe care mulți dintre noi ni le-am adresat, iar unul dintre răspunsuri este simplu: calitatea produselor alimentare și a vieții.

Aspectele legate de trasabilitatea produselor agro-alimentare reflectă un tablou de ansamblu al tuturor verigilor de producție sau procesare implicate în acest lanț: originea și calitatea semințelor vegetale, calitatea apei, calitatea furajelor consumate de animale, sistemele de creștere și exploatare care au stat la baza producerii produselor de origine vegetală sau animală, tehnologiile de procesare, ambalare, păstrare, etc. Cultivăm plante modificate genetic și consumăm produse alimentare care au la bază astfel de materii, fără a cunoaște potențialele efecte ale acestora asupra sănătății omului.

Sunt adepta persoanelor care conștientizează importanța educației și dezvoltării profesionale și personale. Promovez și stimulez o astfel de gândire prin activitățile pe care le întreprind în cadrul IC Consulting, prin cursurile de formare profesională și activitățile de consultanță în domeniul agricol și alimentar. Și da, agricol, întrucât acesta stă la baza unei vieți de calitate.

Camelia Lung este consilier juridic de 20 de ani. Profesionalismul a dus-o în structura aparatului guvernamental, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de șef de cabinet în MMFPSPV, consilier al ministrului de Interne, consilier în Cancelaria Primului-ministru. Este manager la IC Consulting Cluj, unde experiența sa dobândită în sectorul de stat, dar și în cel privat, vine în sprijinul agenților economici care doresc consultanță de specialitate în domeniul Human Resources, legislația muncii, respectiv în obținerea Formularului A1.

Loading...
Comenteaza