Economie

De la bloculeţe la superblocuri în Bună Ziua FOTO

Revoltă pe str. Măceşului, după ce primăria a eliberat în octombrie şi noiembrie autorizaţii pentru blocuri de cinci etaje, într-o zonă în care s-au construit imobile cu două etaje.

Vecinii viitorul ansamblu reclamă că blocurile a căror construcţie a început recent depăşesc cu mult regimul zonei, vor crea probleme de trafic şi nu beneficiază de reţele edilitare capacitate real. Mai mult, aceştia se tem că, după cele cinci etaje, urmează blocurile de 8-10 etaje, aprobate prin acelaşi Plan Urbanistic Zonal (PUZ) din 2008.

„În zonă toată lumea are case sau imobile cu două etaje şi mansardă, de pe Măceşului până pe Mihai Românul, şi dintr-o dată apar aceste anomalii. Primele începute sunt nişte blocuri de cinci etaje, dar PUZ prevede şi blocuri de 8 şi 10 etaje. Infrastructura nu e dimensionată să suporte asemenea încărcare. Nu zice nimeni să vedem oi pe terenurile acestea, dar se poate face profit şi cu business-uri rezonabile. Nimeni nu s-ar fi plâns dacă aceşti proprietari, la fel ca cei dinainte, ar fi făcut două etaje. Ceea ce se întâmplă este o agresiune pentru zonă şi va crea şi probleme de trafic. În 2008, când
s-a aprobat PUZ, aici era drum de pământ. Cum s-a putut aproba un PUZ cu blocuri de până la 10 etaje pe un teren unde nu este asigurat accesul, nici infrastructura", a punctat unul dintre proprietarii de terenuri din zona viitorului ansamblu.


„Oare când se va termina barbaria aceasta din urbanism? Oare trebuie să stăm nepăsători şi să privim indiferenţi cum nişte bişniţari în goana lor spre o îmbogăţire rapidă şi de cele mai multe ori ilicită îşi bat joc de locul în care noi încercăm să ne trăim viaţa în mod civilzat? Oare cu ce am greşit noi, cei care am fugit de aglomeraţia din cartierele supraaglomerate de regimul comunist, şi cu sacrificii deloc neglijabile am reuşit să construim sau să cumpărăm case unde visam ca familia noastră va putea trăi decent, într-o zonă liniştită şi ţinând cont de faptul că de nenumărate ori primăria ne asigura că nu se vor mai autoriza costrucţii de blocuri între case?!", a semnalat ZIUA de CLUJ un alt locuitor de pe Măceşului, Elek Levente. Locuitorii nu exclud posibilitatea de a cere în instanţă anularea PUZ aprobat de primărie şi a autorizaţiilor de construire date de municipalitate.


Dezvoltatorul ansamblului de pe Măceşului este Synesis Development. Administratorul Beniamin David spune că a obţinut două autorizaţii de la primăriei, în octombrie şi noiembrie, conform PUZ aprobat în 2008 şi că respectă distanţele faţă de vecinătăţi, iar parcările sunt rezolvate în incinta ansamblului. Potrivit acestuia, în 21-22 noiembrie s-a predat amplasamentul constructorilor pentru a începe lucrările, având în vedere că acestea au fost autorizate. Proiectanţii de la Scripcariu Birou Arhitectură au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că actualii dezvoltatori care au cumpărat terenul vor construi mai puţin decât prevederile PUZ din 2008.


„Acesta prevedea nouă blocuri. Terenul are 1,3 ha. La 500 m de acesta este o altă dezvoltare autorizată de primărie, în al doilea mandat al primarului Emil Boc. Vorbesc de ansamblul Carmel care are maxim 30 de etaje. E vizavi de acest ansamblu, spre est, peste apă. Dezvoltatorii vor face o grădiniţă şi loc de joacă. Şi blocul este tot o casă, mai mare. Este un proiect frumos, delimitat de apă, cu amenajări. Nu ştiu dacă aşa va fi pus şi în operă. Nu a pornit la fel de ambiţios ca cel din 2008. Se va vedea calitatea locuirii. Oricum, la stradă va fi un singur bloc; celelalte se vor construi în spate. În zonă s-au mai autorizat blocuri. În spatele restaurantului la Da Vinci se construieşte deja un bloc. Clujul ăsta nu poate fi un mare sat. Distanţele sunt respectate, nu umbreşte pe nimeni. Ce spun cetăţenii e tendenţios, că trebuia să se facă trei case. La suprafaţa terenului se puteau construi 32 de case, dacă asta se dorea, nu trei", a explicat arhitectul Sorin Scripcariu.

Un astfel de PUZ de blocuri a costat în 2008 undeva la 1 euro/mp, potrivit specialiştilor, deci pentru 1,3 ha beneficiarul a plătit 13.000 de euro pentru blocurile de cinci etaje. Primarul Emil Boc a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că se va informa cu privire la situaţia de pe str. Măceşului. „Îi ascultăm pe oameni. Dacă îi putem ajuta, îi ajutăm, asta este poziţia noastră faţă de revolta lor împotriva blocurilor între case", a mai spus Boc.

Luminiţa SILEA
Kristina REŞTEA

Publicitate

Comentarii

Cluj=Coruptie

thumb down thumb up
duminică, 1 decembrie 2013, 18:09
de Dan Manastur

In acest oras,printre cele mai corupte din tara,daca dai spaga de rigoare poti construi oricind,oriunde si orice.Pentru cei nemultumiti,pentru a le trece supararea,le recomand participarea la multiplele serbari cimpenesti organizate de mult iubitul Pitic Atomic.
raspunde

pt. scripcaru

thumb down thumb up
luni, 2 decembrie 2013, 07:22
de Tudor

Domnul arhitect scripcaru trebuia sa facă langa casa dansului un ansamblu asa de drăguț cu bloculete P+10 care nu umbresc pe nimeni. Cu 290 de apartamente care vor avea suficiente locuri de parcare.:))) Totul pare idilic. Apropos. Lânga Da Vinci se construiește un duplex D+P+E. Nu un bloculet asa drăguț ca ale domnului arhitect.
raspunde

Legea junglei

thumb down thumb up
luni, 2 decembrie 2013, 09:14
de Mihai

Deci in Cluj functioneaza legea junglei, iar asta inseamna ca cei cu bani si relatii pot face orice; auzi la ei:" blocul este o casa mai mare" sau "Clujul nu poatr fi un sat"adica in Cluj nu trebuie sa existe zomne de case ci doar bloc, casa, bloc, bloc, casa. apropo, cei care au construit cutiile de chibrituri de la Coratim se pregatesc pe 2 ha in spate la Macesului, pe Mihai Romanul sa bage alte blocuri. @Beniamin,Scripcariu, Subtitirica si ceilalti: vine revolutia ;)
raspunde

David Beniamin?

thumb down thumb up
luni, 2 decembrie 2013, 10:04
de Dreptate in Cluj

poate cineva confirma ca acesta este domnul David Beniamin? http://www.bisericasperantacluj.ro/pliante/253/familia-david-beniamin-%C5%9Fi-lidia.aspx
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.