Economie

Deutsche Telekom îşi face data center de 1 milion de euro la Cluj

Divizia specializată a concernului german dezvoltă un centru de date pe locul fostei fabrici de mobilă Libertatea. Interesul pentru acest tip de investiţii derivă din dezvoltarea explozivă a industriei informatice la Cluj.
  • Data centerul este amplasat în vecinătatea Impact Hub

    Data centerul este amplasat în vecinătatea Impact Hub

„Prima dată ne-am gândit să facem un data center la Oradea pentru că am considerat că acolo este un nod de infrastructură important şi este la graniţa dispre Europa de Vest, dar ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la Cluj ne-a făcut să ne schimbăm viziunea. Cluj-Napoca este în acest moment cel mai puternic hub IT din România. Unul dintre primii beneficiari locali va fi Porsche, care şi-a deschis recent reprezentanţă la Cluj. 
 
Tot mai multe firme sunt conştiente de pericolele care le pot afecta bazele de date: cutremur, dezastru, atacuri cibernetice. Bucureştiul este dispus într-o zonă seismică, ceea ce face ca firmele să fie interesate în a-şi proteja datele prin astfel de centre, amplasate în locuri mai sigure. S-a constatat că majoritatea scurgerilor de date din companii sunt legate de personalul propriu. Chiar dacă faci monitorizare video, este greu să îţi dai seama, la un flux mare de persoane, care dintre ele a fost acel „binevoitor”, iar atunci preferi să faci externalizare undeva unde nu are acces oricine”, constată Răzvan Stoica, director general al GTS Telecom România.
 
Noul centru de la Cluj-Napoca furnizează servicii de stocare de date şi de cloud, fiind amplasat în Liberty Technology Park (LTP). Acesta este dispus pe 140 m, dispune de o suprafaţă de colocare de 814 mp şi este dotat cu sisteme de detecţie de fum şi de temperatură, control acces, antiefracţie, monitorizare video. Intervenţia tehnică se face, în medie, în cinci minute de la sesizare, call centerul fiind furnizat de personal specializat (ingineri), şi nu de simpli operatori. Pereţii rezistă la foc până la 120 de minute, iar în caz de incendiu se declanşează un gaz inert de stingere care nu afectează organismul uman. 
 
Investiţia iniţială se ridică la 0,5 milioane de euro şi se va dubla în următoarea perioadă, pe măsura extinderii centrului. Divizia de servicii de transport date, voce, acces internet, cloud şi colocare se adresează companiilor medii şi mari, printre beneficiarii din România numărându-se Endava sau Emag. GTS România are 125 de angajaţi şi mai dispune de astfel de centre la Bucureşti şi la Oradea. Grupul GTS, controlat de grupul Deutsche Telekom, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 18 milioane de euro.   
 
Vor să găzduiască datele Siemens
 
Cel mai mare chiriaş al LTP, centrul Evosoft al concernului Siemens, o investiţie de 4,5 milioane de euro inaugurată anul trecut, găzduieşte acum propriul său centru de găzduire a serverelor, însă GTS şi-a propus să asigure aceste servicii pentru toţi chiriaşii parcului. Camera serverelor Siemens a fost amenajată la standardele de securitate existente în toate locațiile din lume ale concernului cu tehnologie de protecție la incendiu și antiefracție. Aceasta este securizată, accesul fiind posibil doar pentru un număr limitat de persoane, autorizate și instruite cu privire la operarea sistemelor de securitate și de stingere a incendiilor.
 
Bucureştiul se mişcă mai repede

Asociaţia Română de Industrie Electronică şi Software Transilvania voia, încă din 2012, să înfiinţeze câte un centru de date la Cluj şi la Oradea, utile în cazul în care la Bucureşti ar avea loc un seism major. „Cele două trebuie să fie înfiinţate la distanţă, dacă se întâmplă un cataclism. Se face astfel şi o distribuţie a puterii, în două locuri", explica Marcel Borodi, reprezentant al ARIES. „Miza înfiinţării unui mare centru de date în afara capitalei este foarte mare. Mulţi din IT se bat să îl facă, sunt foarte mulţi bani la mijloc. Clujul este ferit de ameninţarea unui cutremur", spun surse din IT. Autorităţile judeţene anunţau că un centru de date de 4 milioane de euro urma să fie amenajat în Tetarom III, la Jucu, de către compania Star Storage Bucureşti, care a înfiinţat unul cu 6 milioane în capitală. 
 
Banca Transilvania, pe cont propriu
 
Societatea bancară a finalizat în un an şi jumătate centrul său de date din parcul industrial Tetarom I, de pe Tăietura Turcului. Imobilul cuprinde o clădire de birouri clasa A+ şi un corp în care funcţionează centrul de date BT, valoarea totală a investiţiei fiind de 10 milioane de euro, care include partea de construcţie, dotări, echipamente tehnologice. În noua clădire de birouri lucrează 350 de angajaţi din diverse departamente ale centralei BT. Construcţia are demisol, parter şi cinci etaje. Proiectul cuprinde şi o agenţie pentru companiile care îşi desfăşoară activitatea aici, cu bancomat şi automat pentru plata facturilor.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.